- 14 July 2018 - 28 October 2018
- Etichete Mânăstirea Batalha Mircea Roman ICR Lisabona
Mânăstirea Batalha, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Lisabona şi Asociaţia „Făuritori”, inaugurează în data de 14 iulie, ora 17.30, expoziţia „Sacrificiu” a sculptorului Mircea Roman.
Până pe data de 28 octombrie 2018, în claustrul celebrei Mânăstiri de la Batalha, presărate apoi pe parcursul de vizitare a acestuia şi până în spectaculosul spaţiu al „Capelelor imperfecte” (sau Panteonul lui Dom Duarte), vor fi prezentate 11 lucrări de mari dimensiuni ale artistului român, între care şi un monumental triptic imaginat ca o reverenţă în fața ingeniului şi fanteziei constructorilor medievali. Expoziţia reunește interpretări sculpturale libere, ce se doresc pandante moderne la faimoasele garguie presărate pe zidurile exterioare ale mânăstirii.
Personajele lui Mircea Roman, care pendulează între atitudini ludice şi expresii dramatice, au o atitudine antigotică evidentă, la fel ca şi modul artistului de a dialoga cu materia, începând cu alegerea tehnicilor şi până la texturile rezultate. Rezultatul demersului lui Mircea Roman este o expoziţie-discurs cordial polemic, susţinut cu scânteietoare argumente plastice, în chiar inima monumentului gazdă.
Mircea Roman a absolvit Academia de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj în 1984. A câştigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai prestigios premiu de acest fel din lume. În anul următor, Mircea Roman a primit o bursă de la Delfina Studio, drept care timp de 14 ani a locuit şi creat la Londra (unde i-a şi fost amplasată o lucrare monumentală, Omul-barcă, pe malurile Tamisei). De asemena, Mircea Roman a reprezentat România la Bienala de la Veneţia (1995) într-o expoziţie de grup, a avut expoziţii personale la Bucureşti, Londra (Centre Point Gallery ACAVA - 1998, Riverside Studios - 2000, Meunier – 2002 etc.), iar lucrări de-ale sale se găsesc în prestigioase colecţii publice şi private din Europa, America şi Asia.
Mânăstirea Batalha (fosta mânăstire dominicană Santa Maria da Vitória) este un ansamblu monumental de factură gotică flamboyantă, considerat a fi cea mai semnificativă exemplificare a goticului portughez. Construită între 1387 şi 1563 pentru a celebra victoria regelui D. João I în bătălia de la Aljubarrota asupra regelui Castiliei (1385), mânăstirea este astăzi înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului mondial (din 1983). Monumentul primeşte anual circa 500 000 de vizitatori.