- 18 November 2021
- Etichete Icr Festivalul de muzica veche Cristina vasilache Raluca enea
Program:
Jean Philippe
Rameau (1683 – 1764):
Din colecția Nouvelles Suites de Pièces de Clavecin
1728:
din «Suite en la» : Allemande – Courante – Sarabande – La Triomphante.
din«Suite en sol»: Les Tricotets
- Menuet I - Menuet II - Menuet I - Les Sauvages.
Din colecția Les Indes Galantes –«Ballet reduit
à quatre grands concerts»:
«1er Concert:
Ouverture» – Entrée (des
quatre Nations dans la Cour d’Hébé) - Vous
qui d’Hébé suivez les lois – Entrée des quatre Nations dans la Cour d’Hébé – Air vif – Air Polonois – Musette en Rondeau – Musettes, résonnez – Musette en Rondeau – 1er Menuet – 2e Menuet – 1er Menuet – Air Gratieux pour les Amours
Interpretează:
Cristina Vasilache – soprană
Raluca Enea – clavecin
În cazul lui Jean-Philippe Rameau, transcripțiile se manfiestă în
toate cele trei domenii abordate de autor pe parcursul creației: muzica pentru
clavecin solo, muzica pentru ansambluri camerale și muzica de operă. În cazul
lui Rameau putem vorbi despre un fel de „rețea”, în toate cele trei domenii de
compoziție, din moment ce întâlnim frecvent piese compuse inițial pentru
clavecin solo și orchestrate ulterior în operele din a doua parte a creației
sau numeroase piese camerale sau orchestrale, transcrise de autor pentru
clavecin solo. Mai mult decât atât, se pare că Rameau avea o pasiune pentru
domeniul transcripțiilor. Dovezi în sprijinul acestei afirmații sunt
indicațiile pe care compzitorul le plasează în prefața colecției „Pièces de
Clavecin en Concerts” 1741. Acestea se referă exact la modul în care el a
transcris cele „Cinq Pièces” 1741, pentru clavecin solo pornind de la piese din
cadrul colecției inițiale și încurajează interpreții să realizeze ei înșiși transcripții
ale pieselor lui. Fie că au fost scrise pentru clavecin solo sau nu, piesele
lui Rameau ne transpun în atmosfera elegantă și rafinată de la curtea regală a
Franței secolului al XVIII-lea, într-un carusel de dansuri, personaje, stări și
caractere.
Soprana Cristina Vasilache a început studiul muzicii la varsta de 7 ani la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău. După absolvirea liceului, a urmat studiile de licență și Master în interpretare muzicală (canto clasic) la Unversitatea Națională de Muzică din Bucuresti (clasa prof. Claudia Codreanu). Pe parcurs, a devenit o prezență activă pe scene precum Opera Română din Brașov, Filarmonica de stat din Sibiu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” (Rm. Vâlcea), Ateneul Popular „M.G. Pastia” (Focșani), Ateneul „Nicolae Bălănescu” (Giurgiu), Muzeul Național „George Enescu” (București) Palatul Suțu (București), Castelul Peleș (Sinaia), Ateneul Român (București) și altele.
În numeroasele spectacole și recitaluri a abordat un repertoriu variat, de
la roluri de comedie (Ciesca din opera Gianni
Schicchi de Puccini), la roluri lirice (Musseta din La Bohème - Puccini, Donna Elvira - Don Giovanni si Fiordiligi - Cosi
fan tutte de Mozart), apoi la roluri de operetă (Bertha din Lăsați-mă să cânt - Gherase Dendrino) în
paralel cu apariții în concerte de oratoriu (J.S. Bach, C. Frank, A. Lloyd
Webber, W.A. Mozart și alții) dar și în recitaluri de lieduri.
Ultimul premiu câștigat este la Concursul Național de Lied Românesc din 2016
(Premiul al III-lea), iar în 2018 și-a făcut debutul la Opera Națională din
București, în cadrul Studioului de Operă, cu rolul Doamna 1 din Flautul fermecat de W.A. Mozart.
În prezent este angajată ca artist liric la Filarmonica „George Enescu” din
București.
Raluca Enea s-a născut în Bacău. Este absolventă a Universităţii Naţionale
de Muzică din Bucureşti – secțiile Pedagogie instrumentală – pian și
Interpretare muzicală/clavecin, la clasa profesoarei Ogneanca Lefterescu. Din
anul 2005 și-a continuat studiile în Germania, sub îndrumarea profesorilor
Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand, la Hochschule für Musik und
Darstellende Kunst Frankfurt am Main și Würzburg şi Hochschule für Musik und Tanz
Köln. Specializările principale au fost clavecin și basso continuo, în cadrul
secției HIP (Historische Interpretationspraxis - interpretare istorică, muzică
de cameră, sisteme de acordaj istoric, improvizație, sintaxă și retorică
muzicală). Raluca a obținut nota maximă la recitalul solo de la finalul
studiilor de master (Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Frankfurt am
Main) iar tema lucrării de dizertație a fost ”Follia among the ternary dances
of the Baroque suite”. La HfMDK Frankfurt, Raluca a fost
clavecinist-corepetitor la clasa de vioară a profesoarei Petra Müllejans
(Konzertmeisterin Freiburger Barockorchester). A urmat cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda),
Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), Ketil Haugsand (Norvegia),
cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumarea profesorilor Françoise Lengellé
şi Howard Crook (clavecin şi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan
de Winne, Marcel Ponseele și Hervé Douchy (Belgia). Raluca este doctor al Universității Naționale de Muzică București, cu teza
„Creația pentru clavecin a lui Jean Philippe Rameau: erudiție, inspirație,
viziune” elaborată sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Dana Borșan. Raluca a
susţinut concerte în România, Germania, Israel, Norvegia, Ungaria, Franța.
Între cele mai importante proiecte concertistice desfășurate se numără cele
patru integrale de lucrări: J. Ph. Rameau – „Pièces de Clavecin en Concerts” desfășurată
în compania instrumentiștilor Melinda Béres – vioară barocă și Szilárd Chereji
– viola da gamba, J. S. Bach – „Sonatele pentru violoncel și clavecin obligat”,
proiect desfășurat în compania violoncelistului Eugen – Bogdan Popa, A. Corelli
– Sonate pentru vioară și basso continuo, Op. 5, J. S. Bach – Integrala
Sonatelor pentru vioară și clavecin obligat, BWV 1014 – 1019 (ultimele două
susținute în companiei violonistei Melinda Béres) și J. S. Bach – Concertele
pentru două clavecine și orchestră de coarde, BWV 1060 – 1062, proiect susținut
în compania organistului Steffen Schlandt și Ansamblului Codex. Raluca este
lect. dr. la clasa de clavecin a Universității Transilvania Brașov iar când nu
predă sau nu cântă la clavecin, Raluca este artist liric al Filarmonicii „G.
Enescu” Bucureşti și director artistic al Festivalului de Muzică Veche
București. Totodată, coordonează proiectele educative și de formare în domeniul
muzicii vechi susținute de Asociația Culturală Antiqva în România.
Festivalul de Muzică Veche București
este organizat de Asociația Antiqva și de agenția Medieval Praxis.
Partenerii festivalului: Ministerul Culturii, Primăria Municipiului București și ARCUB, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Liszt București, Biserica Neagră (Brașov), Fundația Calea Victoriei, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc.
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Delicatese Florescu.
Parteneri media: TV Trinitas, Radio Trinitas, RFI, Radio Clasic, PressHub.ro, Profit.ro, Urban.ro, News.ro, modernism.ro, AgentiadeCarte.ro, informateca.ro, munteanurecomanda.ro
Programul festivalului poate fi văzut aici: https://earlymusic.ro/program-festival/
Concertele pot fi urmărite online aici: https://www.facebook.com/Festivalul.de.Muzica.Veche.Bucuresti/events