Selecționerul și directorul artistic al FNT Claudiu Groza a participat, la Zalău, la o reprezentație specială a spectacolului „Verde tăiat”, sub egida FNT.
Spectacolul a marcat lansarea campaniei de fundraising pentru amenajarea unui spațiu profesionist de teatru în Zalău. Proiectul este inițiat de Asociația Pro Teatru și are o valoare estimată de 100 de mii de euro.
„Echipa de directori artistici ai FNT susține inițiativa colegilor noștri de la Zalău. Îi încurajăm pe toți iubitorii de teatru din România și din străinătate să contribuie la acest proiect curajos", a declarat Claudiu Groza.
Asociația Pro Teatru a primit în concesiune un punct termic dezafectat, pe care intenționează să-l renoveze și utilizeze ca o sală de teatru la standarde profesioniste. Demersul ar permite atât realizarea de noi spectacole ale companiei zălăuane, cât și invitarea unor producții ale altor teatre și companii din România.
Donațiile se vor putea face în curând pe platforma punctultermic.
Referințe despre piesa de tetru „Verde tăiat”: https://fnt.ro/2021/verde-taiat-de-alexandra-felseghi/