Filmele ”R.M.N” și ”Metronom” prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Göteborg
»
Evenimente›Film›Filmele ”R.M.N” și ”Metronom” prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Göteborg
27 January 2023 - 5 February 2023
Etichete
La cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Göteborg, cel mai important eveniment de acest gen din Scandinavia, programat între 27 ianuarie și 5 februarie 2023, au fost selecționate două filme din România: „Metronom” de Alexandru Belc și „R.M.N.” de Cristian Mungiu.
ICR Stockholm susține participarea în festival a regizorului filmului „Metronom‟, Alexandru Belc, respectiv a editorului Patricia Chelaru. Echipa filmului a fost invitată în perioada 31 ianuarie - 3 februarie, pentru a participa la discuții cu publicul și cu presa suedeză. Filmul va fi proiectat pe 31 ianuarie, de la 17.30, la cinematograful Capitol, pe 1 februarie, de la 20.15, la cinematograful Göta și pe 2 februarie, de la ora 12.30, la cinematograful Draken.
”Metronom”, filmul de debut al regizorului Alexandru Belc este despre povestea de dragoste dintre doi tineri în România comunistă a anului 1972. Ana și Sorin sunt protagoniștii acestui film, un cuplu tânăr care este nevoit să își încheie relația atunci când Sorin îi spune Anei că urmează să fugă cu familia în Germania. Ana și Sorin se întâlnesc, după despărțire, la petrecerea unei colege, Roxana. La petrecere, toți tinerii ascultă emisiunea ”Metronom”, a lui DJ Cornel Chiriac, transmisă la Radio Europa Liberă, post de radio interzis la vremea aceea în România. Tinerii scriu o scrisoare către Cornel Chiriac, prin care își exprimă dorința de a părăsi țara aflată sub regim comunist. Aceștia sunt arestați de poliția care a fost anunțată și forțați să descrie în detaliu participarea la un eveniment văzut ca protest împotriva regimului. Filmul este o analiză socio-istorică a unei generații nevoită să trăiască într-o societate plină de suspiciuni și neîncredere reciprocă. Povestea de dragoste pe sfârșite dintre cei doi tineri se împletește cu provocările la nivel general ale unor generații ale căror drepturi individuale au fost negate de către stat.
Filmul „R.M.N‟, regizat de Cristian Mungiu, va fi proiectat pe 3 februarie, de la 21.15, la cinematograful Biopalatset, pe 4 februarie, de la 17.30, la cinematograful Bio Roy, și pe 5 februarie, de la 14.45, la cinematograful Draken.
În filmul „R.M.N.‟, în preajma Crăciunului, Matthias, 30, se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el, Rudi, de femeia pe care o iubește în taină, Csilla, și de tatăl rămas singur, Otto. Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas în grija mamei (Ana) și să-l dezobișnuiască de spaimele nedeslușite ce l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm. E o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor.
Festivalul de Film de la Göteborg prezintă anual aproximativ 400 de producții din întreaga lume, iar la proiecții participă în jur de 160.000 de spectatori. Aproximativ 1.900 de cineaști, jurnaliști și delegați din industrie sunt prezenți anual la festival.