Electra participă la secţiunea Otra Mirada (O altă privire). Teatrul Radu Stanca a mai fost prezent cu această piesă la numeroase alte festivaluri internaţionale, precum: Europalia (Bruxelles), Theatre 140 Grad, Theatre City Budva, XXI Festival, Muntenegru, Mostra Internacional O Grande Teatro Do Mundo – MITE 06, Lisabona (Portugalia), MESS 45th International Theatre Festival Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), Les Francophonies en Limousin, Limoges (Franţa).  
 Ceea ce face din această Electra un Eveniment este viziunea personală a unui mit vechi 
 recuperat pentru contemporaneitate. Pe de o parte, istoria unei fete care se razbună şi care 
 şochează lumea în care traieşte, dar pe care o va mulţumi cu dorinţa ei arzătoare de 
 dreptate; pe de altă parte, intervenţia muzicii etnice a grupului Iza, regizorul Mihai Măniuţiu 
 reuşind să combine farmecul textelor vechii tragedii greceşti, fondatoare a marilor mituri 
 europene, cu muzica de rezonanţă arhaică ce-şi are rădăcinile in ţara sa. O Electra de azi 
 care vorbeşte de dreptate şi nu de răzbunare - Alesio Boni, revista Scaena 
Programul companiei Teatrului Radu Stanca din Sibiu include două conferinţe de presă, pe 25 august, la ora 12:00 şi pe 26 august, după spectacol.  Dintre producţiile prezente anul acesta la Festivalul de la Mérida amintim Troienele de Euripide, Miles Gloriosus de Plaut, Oedip Rege de Sofocle, Ayax de Sofocle, Electra de Sofocle şi Euripide, Timon din Atena de Shakespeare, Prometeu de Eschil, Vieţi paralele de Plutarh, producţii ale companiilor teatrale din Spania, Portugalia, Grecia şi România. Piesele sunt prezentate atât în Teatrul şi Amfiteatrul Roman cât şi în Alcazaba Arabe. Teatrul Roman dispune de 2.950 de locuri, iar spectacolele au înregistrat în anii trecuţi o medie zilnică de 2.258 de spectatori. 
ELECTRA Scenariu dramatic de Mihai Măniuţiu 
 după Sofocle şi Euripide 
 ELECTRA: Mariana Presecan 
 CLITEMNESTRA: Ioana Crăciunescu 
 ORESTE: Marian Râlea 
 PILADE: Doru Presecan 
 BĂTRÂNUL: Dan Glasu 
 CRISOTEMIS: Ofelia Popii 
 EGIST: Florin Coşuleţ 
 CORIFEUL: Adrian Matioc 
 CORUL: Mihai Coman, Diana Fufezan, Adrian Neacşu, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Gelu Potzolli, Viorel Raţă, Bogdan Sărătean, Cristina Stoleriu, Dana Taloş, Codruţa Vasiu 
 Grupul „IZA" din Maramureş: Ioan Pop, Anuţa Pop, Voichiţa Tepei, Gheorghe Florea, Grigore Chira. 
 SCENOGRAFIA: Cristian Rusu 
 R E G I A: MIHAI MĂNIUŢIU 
Electra lui Măniuţiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veşnic dispus să ia formele zilei, dar conservîndu-şi perpetuu esenţa destinală implacabilă.  
 Întîlnirea inedită dintre texte din marea tragedie greacă – fondatoare a marilor mituri culturale europene – şi muzica populară maramureşeană interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocînd crearea unui spaţiu al confluenţelor arhaice.
 Electra şi Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sînge curtenii ei-paznici) şi membrii ei au grijă ca ei să-l împlinească. E semnul coborîrii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieţii sociale. E un ghetto al lumii de azi, care şi-a inventat pentru sine mecanisme de funcţionare ancestrale, recompuse de Măniuţiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele şi vocile grupului Iza. 
Maramureşul este un loc miraculos şi, odată, cînd am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei greceşti... Muzica lor e dintr-o zonă arhaic rituală, care nu mi s-a părut deloc străină de Elada. Repetiţiile mi-au confirmat că verbul tragediei eline merge perfect cu ritmul muzicii tradiţionale din Maramureş şi că ele, vocile locului şi cele ale lumii antice greceşti, grăiau consonant, se înţelegeau între ele... Am pus un accent special în spectacolul meu pe marginalizarea actuală a acestor zone arhaice şi pe lenta lor destrucţie. Elada, ca şi Maramureşul, sunt lumi de marginali... Spectacolul meu este, de fapt, un eseu în care am pus în dialog două lumi. Şi finalul piesei vorbeşte despre frumuseţea unei lumi care încă există şi despre frumuseţea stingerii, despre tragismul şi aura acestei stingeri.
 Mihai Măniuţiu   Electra a constituit marea revelatie la Festivalul de la Mérida, unde a intrat in competitie cu 9 productii nationale si internationale. Juriul de specialitate a hotarat ca Electra de Mihai Maniutiu sa fie incununata cu cele mai importante premii: -Premiul special al juriului pentru cel mai bun montaj: Mihai Maniutiu -Premiul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal: Mariana Presecan -Premiul pentru cea mai buna dramaturgie: Mihai Maniutiu
					
																		
		        			
															
				                                   
       		