În legătură cu evaluarea anuală a activității ICR Madrid și a ICR Istanbul pe anul 2012, precizăm că cele două institute au primit, din partea Comisiei mixte, alcătuită din reprezentanți ai Institutului Cultural Român și ai Ministerului Afacerilor Externe, calificativul „nesatisfăcător”.
Între timp, conducerile celor două institute au trimis contestații.
O nouă Comisie mixtă, alcătuită din reprezentanți ai Institutului Cultural Român și ai Ministerului Afacerilor Externe, a analizat contestațiile și a dat tot calificativul „nesatisfăcător”.
Pe cale de consecință, conform reglementărilor MAE, cei care primesc calificativul „nesatisfăcător” urmează să fie înlocuiți din funcții.
Menționăm că cele două comisii mixte au fost alcătuite din experți.
Conform reglementărilor legale, numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi ai Institutelor culturale româneşti din străinătate se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Externe, al ministrului Culturii şi al preşedintelui Institutului.