Cursuri de limba română organizate în avanpremiera „Zilei Europene a Limbilor”, la Budapesta

„Ziua Europeană a Limbilor“ este sărbătorită în avanpremieră, pe data de 19 septembrie 2019 printr-un eveniment denumit „European Languages Cocktail Bar” la care participă, ca în fiecare an și Institutul Cultural Român de la Budapesta și care va avea loc la sediul Institutului Cultural Italian din Budapesta (1088 Budapesta, str., nr. 8).

În cadrul acestei ample manifestări, Institutul Cultural Român de la Budapesta, în calitate de membru EUNIC Ungaria, participă cu un stand unde se vor desfășura atât activități de inițiere în limba română, cât și interconexiuni cu cei care cunosc deja limba. De asemenea, institutul organizează și două cursuri de limbă română pentru începători.

„Ziua Europeană a Limbilor“, ajunsă la cea de-a 10 ediție, este dedicată sărbătoririi diversității culturale şi lingvistice, prin sprijinirea celor 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene şi a celor 200 de limbi vorbite pe întreg continentul european.

Ziua se celebrează pe data de 26 septembrie al fiecarui an si este marcată printr-o serie de activități ale celor 21 de instituții și institute culturale ale ţărilor membre EUNIC participante.

Standul Institutului Cultural Român poate fi vizitat între orele 14.00-18.00.

Programul complet al evenimentului îl găsiți lahttp://www.nyelvikoktelbar.hu/ șipe pagina de facebook:https://www.facebook.com/EUNIC.ELCB/.