Colocviul internaţional «Voci femminili della Grande Guerra»
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, împreună cu Dipartimento di Studi Linguistici e Letterari din cadrul Universităţii din Padova, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi în colaborare cu Facultatea de Limbi Străine
Influențe orientale în arta plastică românească după formarea României Mari - prelegere la ICR Istanbul
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul îi așteaptă pe iubitorii artei să asiste marți, 25 septembrie 2018, de la ora 19:00, la prelegerea „Reprezentarea naturii și a culturii turcilor și tătarilor din Dobrogea în arta plastică românească
Profesori români la Ca’ Foscari
În datele de 16 şi 18 aprilie, Dr. Alina Bottez va ţine două conferinţe în limba engleză la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, în cadrul Departamentul de Studii lingvistice şi culturale comparate, conform următorului program:16 aprilie, orele 15. 45 Palazzo
Congresul internaţional «Venezia e l’Europa Orientale tra il tardo Medioevo e l’Età moderna», ediţia a IX-a, Veneţia, 12–13 aprilie 2018
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Istituto Ellenico di Studi Bizantini e Postbizantini de la Veneţia, beneficiind de susţinerea financiară a Institutului Cultural Român, organizează a IX-a ediţie a Congresului
Ediţia a VI-a a Conferinţei internaţionale «Venezia e il suo Stato da mar / Venice and its Stato da mar» găzduită de IRCCU Veneţia
În Sala «Marian Papahagi» a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se vor desfăşura, vreme de două zile, în după-amiaza de joi 22 februarie şi pe parcursul întregii zile de vineri 23 februarie 2018, lucrărilor pe secţiuni
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului marcată la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, luni 29 ianuarie 2018, la ora 17,30, în Sala «Marian Papahagi», unde Prof. Alberto Castaldini va vorbi despre recent
Cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului 2018, Prof. Alberto Castaldini va vorbi despre recenta sa carte: Il Dio nascosto e la possibilità di Auschwitz. Prospettive filosofiche e teologiche sull’Olocausto(Editura Centrului de Studii
Giornata della memoria: presentazione del volume del Prof. Alberto Castaldini
In occasione del Giorno della Memoria, lunedì 29 gennaio 2018, alle ore 17,30, nella Sala «Marian Papahagi» dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, il Prof. Alberto Castaldini parlerà del suo recente libro: Il Dio nascosto e la possibilità
Dublu eveniment cultural la Scuola Grande di San Marco din Veneţia cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României în data de 1 decembrie 2017
Vineri, 1 decembrie 2017, la ora 17. 00, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în splendida şi rafinata atmosferă oferită de Scuola Grande di San Marco din Veneţia (Portego delle Colonne, Campo SS. Giovanni e Paolo) va avea loc inaugurarea expoziţiei
„Persecuţie şi rezistenţă. Vasile Cesereanu, un preot greco-catolic în dosarele de urmărire de către Securitate”. Conferinţe de Ruxandra Cesereanu şi Domiţian Cesereanu
Joi, 21 septembrie 2017, începând cu orele 18. 00, în Sala Marian Papahagi a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia (Palazzo Correr, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214, 30121 Venezia), prof. Ruxandra Cesereanu şi criticul şi istoricul
Congresul internaţional «Venezia e l’Europa Orientale tra il tardo Medioevo e l’Età moderna», Veneţia, 20–21 aprilie 2017
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Istituto Ellenico di Studi Bizantini e Postbizantini de la Veneţia, beneficiind de susţinerea financiară a Institutului Cultural Român şi de colaborarea Centro Romeno–Italiano
Colocviu in honorem Marta Petreu la Universitatea din Napoli “L’Orientale”
În datele de 4 şi 5 aprilie 2017, la Universitatea din Napoli “L’Orientale” (Palazzo del Mediterraneo, via Nuova Marina, Napoli) se va desfăşura un colocviu în cinstea Martei Petreu. Cele două zile de studii sunt organizate de Universitatea din Napoli “L’Orientale”
Şerban Marin "Il mito delle origini. La cronachistica veneziana e la mitologia politica della città lagunare nel Medio Evo"
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în colaborare cu Biblioteca Naţională Marciana, organizează marţi 14 martie 2017, la orele 17. 00, în Biblioteca Sansoviniana (Piaţeta San Marco 13/a, Veneţia) prezentarea cărţii lui Şerban Marin,