Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău organizează în ziua de joi, 26 martie 2015, la orele 10.30, la Galeria La Rond, situată în preajma monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, vernisarea expoziției George Călinescu – scriitor, istoric şi teoretician al literaturii române.
Critic și istoric literar, poet, romancier, dramaturg, publicist, personalitate covârșitoare a literaturii române, George Călinescu este cunoscut publicului larg drept cel mai important critic și istoric literar în cultura română, fiind autorul unor studii fundamentale despre scriitorii români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc.), dar și autorul monumentalei opere, unică în literatura română și în spațiul european, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941).
George Călinescu s-a născut la 19 iunie 1899 la București, unde a locuit primii trei ani familia sa, plecând apoi la Botoșani si Iasi, unde a urmat clasele I și a II-a, după care s-a mutat din nou în capitală, unde a urmat cursurile Liceului "Gh. Lazar". În 1916, în perioada războiului, a revenit la Iași, unde și-a încheiat studiile liceale la Liceul Internat, susținându-și bacalaureatul la Liceul "Mihai Viteazul" din București. După terminarea liceului a urmat cursurile Facultății de Litere si Filozofie din București, secția de filologie modernă și filozofie, unde a avut ca profesori pe N. Iorga, Vasile Pârvan, M. Dragomirescu, Ovidiu Densusianu si Ramiro Ortiz, care, alături de Vasile Pârvan, a jucat un rol determinant în formarea sa. După scurt timp de la susținerea tezei de licenţa în litere funcționează ca profesor de limba italiană la diverse licee bucureştene şi timişorene, apoi pleacă la Roma, pentru doi ani cu o bursă oferită de Accademia di Romania, fondată de profesorul şi istoricul Vasile Pârvan. În 1926 obţine o detaşare la Liceul ”Gh. Şincai” şi citeşte pentru prima oară la cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul. În 1929, se căsătoreşte cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureşteni. Începând cu 1931, colaborează constant la revista Viața românească, revista fiind coordonată de criticul Garabet Ibrăileanu. Din 1931 devine profesor definitiv de literatură română. În 1933 inaugurează în Adevărul literar şi artistic rubrica Cronica mizantropului. În anul 1936 își ia doctoratul în litere la Universitatea din Iaşi, cu o teză despre Avatariile faraonului Tla, o nuvelă postumă a lui Mihai Eminescu, descoperită şi pusă în valoare pentru prima dată de tânărul G. Călinescu. Va fi numit conferenţiar de literatură română la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi. În 1937 obține, în urma concursului, postul de conferențiar provizoriu la Catedra de estetică şi critică literară a Facultății de Litere şi Filosofie a Universităţii ”Al. I. Cuza” din Iaşi, iar în 1944 devine profesor titular la Universitatea din Iaşi, și un an mai târziu, în 1945, profesor titular şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După 1947, va fi eliminat de la catedră în ciuda faptului că în perioada interbelică s-a manifestat drept un intelectual democrat, cu idei de stânga. La începutul anilor '50 a fost numit director al Institutului de Teorie literară şi Folclor, institut care, după moartea sa, îi va purta, de altfel, numele. Tot în această perioadă a coordonat revista Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor (1952-1965). În anul 1961, a fost numit din nou profesor la Facultatea de Litere a Universității din Bucureşti.
G. Călinescu s-a stins din viață, în urma cirozei hepatice, la 12 martie, la ora 3 şi 30 de minute, la Sanatoriul Otopeni.
Vasta sa operă cuprinzând romane de largă respirație precum Enigma Otliei, Scrinul negru, Bietul Ioanide (unele dintre ele ecranizate), monografii, publicistică, teatru și poezii, a fost încununată cu monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent.
„Istoria literaturii române de la origini până în prezent - afirmă criticul Al Piru – este rezultatul unei munci încordate de patru ani și jumătate, timp, desigur, record pentru o operă de 948 de pagini format in quarto. Ea reprezenta la data apariției nu numai singura istorie literară de viziune critică, estetică a fenomenului literar românesc, dar și cea mai întinsă și cea mai documentată prezentare a lui. Totuși, departe de a fi privită astfel, cartea a suscitat la apariție un val de proteste, peste 120 de articole, cronici, broșuri, note, însemnări negative, continuate cu încă vreo 15 intervenții în 1942. Se pot menționa recenziile lui Eugen Lovinescu din Curentul literar și Șerban Cioculescu în Cronica română, care recunoscând talentul literar al autorului, îi obiectează subiectivitatea, incapacitatea, după ei, de a aprecia cu seninătate fenomenul literar.”
Trecută mult timp la index în anii comunismului, reeditată în 1985, Istoria…lui Călinescu crește pe măsură ce apar alte istorii literare. Privită ca o epopee, ca o enciclopedie barocă, ea e o divină comedie a literaturii române, plină de grotesc și de sublim, ce nu are egal nici în literatura română, nici pe alte meridiane culturale.
Alcătuită din 20 de bannere, de dimensiuni 0,95 x 2,05 m, conţinând fotografii, date biografice, articole, fragmente de proză, poezii, texte critice, aprecieri ale criticilor etc., expoziția este dedicată comemorării marelui scriitor, de la a cărui dispariție s-au împlinit, în martie a.c., 50 de ani.
Evenimentul se înscrie, totodată, în seria de manifestări dedicate celei de-a 97 aniversări a Unirii Basarabiei cu România.
