Va fi proiectat filmul Boogie (Radu Muntean, 2007). Comedie amară şi greu digerabilă de către spiritele prea delicate, cel mai nou film al lui Radu Muntean se înscrie în Noul Val Românesc apărut după anul 2000 drept unul dintre cele mai „provocatoare" titluri: povestea lipsită de condescendenţă a unei „petreceri a burlacilor" nu poate fi disociată de plictiseala şi anodinul a zece ani de „ireproşabilă căsnicie normală". Filmul a fost prezentat în cadrul ediţiei din acest an a festivalului de la Karlovy Vary. Proiecţia va avea loc la sediul ICR Praga (Anglická 26, Praha 2).