Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.
Busola ne indică astăzi:
ȘAPTE OCTOMBRIE, de Vlad Zografi
Un poet din subterana vieții literare bucureștene e ucis în tramvai pentru că luase apărarea unei fete hărțuită de doi derbedei. Chiar înainte să se urce în tramvai, poetul contemplase statuia de bronz a lui Vasile Lascăr, având la picioarele lui o muză, și îi trecuse prin minte că și el ar merita o asemenea statuie, opera unui sculptor realist. Ajuns pe lumea cealaltă, suspendat în gol și întuneric, lipsit de trup și de orice tentații fizice, redus la un punct sau mai puțin decât un punct, își rememorează ultimii ani din viață, încercând să-și dea seama care dintre femeile pe care le cunoscuse ar fi potrivită pentru rolul de muză la picioarele lui de bronz în posibila statuie. Evenimentul care îi marcase viața, declanșându-i elanul literar, fusese vizita, în tinerețe, în RDG, unde, la Berlin, asistase la grotescul fascinant al paradei militare de Șapte Octombrie – ziua națională a RDG-ului. Poetul își pierde slujba la o revistă literară, e, pe rând, paznic de noapte, controlor în autobuze, casier la un magazin nonstop, pentru a ajunge în fine printre interlopii din lumea Peșterii – o subterană la propriu, nu una literară. Pe aventurile poetului se suprapun aventurile pe care i le povestește Vera, femeia împreună cu care ajunge să trăiască – unghiul de vedere complementar: Vera trece în revistă bărbații din viața ei. Încheindu-și rememorarea, suspendat în gol și întuneric, neștiind ce așteaptă sau dacă așteaptă ceva, poetul continuă să-și pună întrebări despre viața lui și lumea pe care a părăsit-o – și ajunge la concluzia că, prin înjunghiere, a devenit un cetățean al RDG-ului, al singurei țări pe care a vizitat-o și care nu mai există.
Coordonatele de localizare a cărții:
Editura Humanitas, București, 2018, 346 pg.
Cine este Vlad Zografi?
Vlad Zografi s-a născut la București în 1960. A studiat fizica la Universitatea din București și a obținut doctoratul în fizică atomică la Universitatea Paris-Sud. În 1990 a debutat cu o povestire în revista România literară. A publicat la începutul anilor’90 două volume de proză, dar a devenit cunoscut mai ales ca dramaturg. Volumele sale de teatru au primit de trei ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Piesele lui au fost jucate la cele mai importante teatre din România, dar și în Suedia, Gemania și Franța. În 2012 a publicat volumul de eseuri Infinitul dinăuntru. Romanul Efectele secundare ale vieții a apărut în 2016 și a primit Premiul Observator Lyceum. În 2018 a publicat al doilea roman, Șapte Octombrie.
Conduși de busolă, Veni, legi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit, am spus):
„Aici am găsit una dintre cele mai frumoase
definiţii ale poeziei: ea e«fineţea ameninţătoare a limbii de boa tatonând lumea»… Întreaga
poezie a naratorului e traducerea, în scris, metamorfozată, a acestor imagini groteşti,
înspăimântătoare, care amintesc de picturile lui Bosch.“
Ioana Moraru, Observator cultural
„Zografi parează fondul tragic printr-un stil ironic și autoironic,
sarcastic și parodic, reușind să vorbească despre cea mai dificilă temă
(moartea) într-un mod care nu inhibă. … Acolo, din acel «punct mort» în care se
află, personajul lui Zografi nu mai este constrâns să accepte nici o concesie
și, datorită acestui lucru, întreaga lui confesiune este de-o naturalețe
exemplară.”
Luana Stroe, Bookaholic
„Dens și
proteic, Șapte Octombrie este istoria unui poet care încearcă
să-și ducă moartea până la capăt. Dacă în timpul vieții caută logica destinului
confecționând hărți și imaginând trasee urbane, dincolo, el caută logica morții
în viață. Vlad Zografi construiește credibil un protagonist rămas în urma
vieții.”
Marius Miheț, România
literară
Vreți să vă convingeți? Busola vă dezvăluie un fragment din romanului Șapte Octombrie:
[Naratorul e un poet care a fost înjunghiat în tramvai, pe când se întorcea spre casă, și, ajuns pe lumea cealaltă, își rememorează viața. Între ultimele imagini văzute înainte să moară a fost statuia de bronz a unui personaj solemn, având la picioarele lui o muză, iar acum, suspendat în gol și întuneric, se gândește că ar merita și el o statuie într-un scuar discret din București – și, amintindu-și de femeile din viața lui, se întreabă care dintre ele ar fi potrivită pentru rolul de muză la picioarele statuii lui.]
„M-am așezat la birou, am luat o foaie de hârtie, creionul mecanic cu mină de zero virgulă șapte, el singur, așa neînsuflețit cum pare, mai poetic decât toți șoriceii literari la un loc, și am scris: Curge moloz prin venele noastre Ni se fac perfuzii cu noroi. Aici m-am blocat, am rămas cu creionul în aer un timp nedefinit – și mi-am adus aminte cum pe vremuri mă scremeam să scriu ceva, orice, năuc, paralizat în fața hârtiei, mi-am adus aminte de Camelia, căreia, din respect, se cuvine să-i rostesc numele întreg, Camelia Isbășescu, a treia femeie din viața mea sexuală și principala cauză a constipației.
Eram foarte tânăr, asta explică multe. Camelia Isbășescu avea un ascendent uriaș asupra mea – lucra ca asistentă la catedra de franceză a Facultății de Litere, în vreme ce eu eram un coate-goale. Nu arăta deloc rău, minionă, subțire, glezne fine, sfârcuri cafenii proeminente, ochelarii cu rame negre îi dădeau un aer pervers, se îmbrăca mereu cu gust, mișcările și gesturile ei aveau un rafinament studiat, dar mă excita mai ales felul în care vorbea, folosea cu o siguranță năucitoare cuvinte pe care nu le mai auzisem niciodată și care promiteau să dezlege tot misterul poeziei, tot misterul vieții”... [citește mai departe aici]
Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!
