„Busola literară” – nou proiect de promovare a literaturii contemporane românești în Polonia
Busola literară – se dorește a fi o călăuză prin atelierele creatoare ale scriitorilor români contemporani încă nedescoperiți de publicul polonez sau ale căror noi cărți nu și-au găsit încă drumul spre Polonia. Busola dezvăluie calea cea mai scurtă spre punctul cardinal al literaturii bune, îndemnând cititorii, traducătorii și editorii polonezi la expediții prin noi ținuturi ale imaginației literare românești.
Busola ne indică azi:
CUM ÎNCĂRUNȚEȘTE O BLONDĂ (antologie de proză scurtă), de Adriana Bittel
Scrise cu rafinament, forţă analitică, umor şi, pe alocuri, poezie, povestirile Adrianei Bittel vorbesc despre România secolului trecut, dar şi despre dragoste, prietenie, feminitate, vârstele oamenilor şi ale lucrurilor, supravieţuire. Fie că se desfăşoară în Bucureştiul interbelic, în cel al anilor ’50 sau în cel al ultimelor decenii comuniste, poveştile mărunte ale protagoniştilor lor au un aer cât se poate de familiar şi în acelaşi timp par a ascunde mereu un enigmatic ce s-ar fi întâmplat dacă, aspiraţia către o altă condiţie, către o lume mai frumoasă. Iar din colecţia aceasta de chipuri face parte, firesc, şi o prezenţă feminină reprezentantă a autoarei înseşi, discretă, mare iubitoare de cărţi şi observatoare avidă a realităţii.
Coordonatele de localizare a cărții:
Editura Humanitas, București, 2015, 388 pg.
Cine este Adriana Bittel?
Adriana Bittel, născută la 31 mai 1946, în București, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane. A absolvit, în 1970, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București. Din 1972 și până în 2010 a lucrat în redacția revistei România literară. De peste 20 de ani publică regulat recenzii în săptămânalul Formula AS. A debutat cu volumul de proză scurtă Lucruri într-un pod albastru (Editura Cartea Românească, 1980). Alte volume publicate: Somnul după naștere (proză scurtă, Editura Cartea Românească, 1984), Iulia în iulie (proză scurtă, Editura Eminescu, 1986), Fototeca. Temă cu variațiuni (Editura Cartea Românească, 1989; Editura Humanitas, 2015), Întâlnire la Paris. Unsprezece povestiri (Editura Compania, 2001, Premiul Asociației Scriitorilor din București și Premiul ASPRO), Cum încărunțește o blondă. Povestiri din secolul trecut (Editura Compania, 2006) – ultimele două reunite în volumul Cum încărunțește o blondă (Editura Humanitas, 2015). Este prezentă în antologiile Generația ’80 în proza scurtă (alcătuită de Gheorghe Crăciun și Viorel Marineasa, Editura Paralela 45, 1998) și Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (îngrijită de Alexandru Vlad, Editura Paralela 45, 1999), precum și cu texte traduse în antologii din SUA, Austria, Germania, Italia, Suedia. A participat la volumele colective Cartea cu bunici (Editura Humanitas, 2007), Tovarășe de drum (Editura Polirom, 2008), Povești de dragoste la prima vedere (Editura Humanitas, 2008), Intelectuali la cratiță (Editura Humanitas, 2021) și Casele vieților noastre (Editura Humanitas, 2014).
Conduși de busolă, Veni, legi, dixi (ah, latina: am ajuns, am citit, am spus):
„Adriana Bittel. Cititoare împătimită şi prozatoare, maestră neegalată a prozei scurte. Pe lângă alte preocupări, cum ar fi crearea unei splendide fototeci, a stabilit cum (şi de ce) încărunţeşte o blondă, a avut întâlniri (tainice) la Paris, unde s-a ascuns sub un nume de cod, a urmărit-o pe Iulia în iulie şi l-a citit pe Cehov (de la anticariat), fără să se sature vreodată de el.De scris, scrie rar, dar bine, adică invers decât se procedează îndeobşte. Tot ce atinge în viaţa cotidiană devine literatură. Povestirile ei au trecut fluierând proba timpului şi n-au încărunţit deloc”. [Ioana Pârvulescu]
„Firul roşu care străbate
proza Adrianei Bittel e inadecvarea, adică un cehovianism foarte productiv,
literar vorbind. [...] Decupajul temporal – România de dinainte şi de după 1989
– dă tabloul încăpător al unei lumi foarte colorate, o „comedie umană” în care
viaţa pulsează în tot felul de evenimente şi detalii, de la regretabile
intimităţi casnice la viesparul unor birouri funcţionăreşti, de la colcăiala
urbană a Bucureştiului inter şi postbelic la camere claustrante prin blocuri,
de la praful bibliotecilor la amintiri ale unor vremuri de mult apuse. Pentru
personaje, cele mai multe femei în varii tipologii, viaţa pare plecată în altă
parte şi ele simt din plin neîmplinirea. [...] Viaţa se trăieşte peste tot în
dimensiunile ei posibile, în cărţi şi aievea, în vise şi-n realitate, lângă
iubire şi lângă moarte, dar ea nu e aproape niciodată aceea pe care personajul
şi-ar fi dorit-o. De aici, permanentul sentiment al ratării, accentuat, între
altele, şi de insistenţa naratoarei pe gesturile mărunte, derulate cu
încetinitorul, în scene. Ele sunt executate cu acribie, pentru a construi o
normalitate din care evadarea să se impună, cu necesitate.
Ironice, cu discrete accente umoristic-parodice, când minimaliste, când majore,
în mizele tematice, povestirile Adrianei Bittel devoalează empatic o umanitate
diversă. De atunci, de acum şi de totdeauna”. [Adrian G. Romila, România
literară]
„Proză
dulce-afurisită, jovială până și în melancolie și băiețos neiertătoare cu dulcegăriile,
cărora le toarnă fără milă și sare și piper”.
„Scrise cu mână sigură, ușoară și
elegantă, de caligraf euforic”, „povestirile au adesea titluri memorabile, deschideri
de zile mari, întorsături grațioase, fin derizive sau tăieturi finale de o
asimetrie insolentă. Sunt animate de portrete puternice, unde penița lasă
deseori loc pastei groase. Le înrămează meticulos sau nostalgic, le deformează
în joacă sau din pudoare, unele sunt recuperate romantic ori funambulesc,
altele, dimpotrivă, lăsate să cadă în grotescul mărunt al ticurilor, maniilor
și mânecuțelor funcționărești. Un roi de vieți voit neimportante strălucește,
de fapt, ca un roi de stele privit de foarte aproape. [...] Adriana
Bittel scrie literatură. În cel mai pur înțeles al cuvântului. [Tania Radu, Revista
22]
Vreți să vă convingeți? Busola vă dezvăluie un fragment din carte:
„Cum încărunțește o blondă
La vârsta asta e prematur să-ți faci bilanțul și, chiar de ai vrea, n-ai când: abia de-ți rămân cinci-șase ore noaptea pentru refacerea forțelor, cum se zice la armată; în rest, un vârtej, o râșniță. Ești în plină putere, ce naiba, asta-i vocația femeii, să se devoteze familiei, cele singure suferă că n-au pentru cine să se sacrifice, se simt frustrate și fac astenii de nesolicitare. Ai intrat în horă, ține-o așa, tot așa: curățenia de Paște și conservele de toamnă, concediul în care faci îmbunățiri în apartament, că tot sunt copiii în tabără. Ședințele, gărzile, orele suplimentare. Când zici că-ți tragi sufletul, vin virozele de iarnă ale celor mici, cu nopți nedormite, vin rudele de peste munți să-și cheltuiască banii în Capitală: „da, voi, regățenii, o duceți bine, aveți distracții...”, lipăie în ciorapi pe linoleum și-ți povestesc cancanuri despre actori..”... [citește mai departe aici]
Vă așteptăm impresiile de lectură pe adresa warszawa@icr.ro!
