La fiecare doi ani Istanbul devine capitala mondială a artei contemporane în timpul bienalei organizate de Fundatia pentru Artă si Cultura Istanbul – IKSV. Editia a XIII-a a bienalei din acest an se va deschide pe 14 septembrie pentru publicul larg si va dura o lună. Bienala de la Istanbul este în prezent una dintre cele mai importante bienale de artă contemporană din lume, considerată la acelasi nivel cu Bienala Venetia sau cu cea de la Rio de Janeiro. ICR Istanbul este partener al IKSV înca din 2009 si acordă sprijin participării României la fiecare editie. În acest an România este reprezentată de artistii Anca Benera si Arnold Estefan.
Bienala beneficiază anul acesta de prezenta Fulyei Erdemci în calitate de curator si se desfasoară sub titlul "Mom, am I a Barbarian". Fulya Erdemci este un artist, critic de artă si curator de origine turcă, cunoscută si respectată în lumea artei contemporane, activă la Amsterdam. Tema aleasă explorează legaturile între poezie, poetica spatiului, literatură si artă. Termenul “barbar” semnifică si noile si necunoscutele limbaje pe care va trebui sa le invătăm să le descoperim pentru a întelege pe "celalalt" si pentru a construi "lumea ce va fi". Concentrându-se asupra temei spatiului public ca forum, expozitia va include lucrări care chestionează forme curente ale democratiei contemporane si problematizeaza notiunile de "barbar" si "civilizat". In ultima instanta expozitia va fi o reflectie asupra rolului artei in spatiul public in contextul actual.
Instalatia celor doi artisti din România va fi expusă la galeria Arter, de pe bulevardul Istiklal, unul din cele cinci puncte principale în care se desfăsoara bienala. Lucrarea are titlul “Principiul echitatii” si este o analiză critică a relatiilor internationale în limbaj artistic. Selectia artistilor a fost făcută ca urmare a vizitei de documentare a curatoarei bienalei la Bucuresti organizată de ICR Istanbul în mai 2013 in cadrul programului de mobilitati. De-a lungul celor două zile (2-3 mai) au avut loc întâlniri individuale cu Marina Albu, Farid Fairuz, George Anghelescu, Stefan Ungureanu, Codruta Cernea, Iosif Kiraly, Andrea Faciu si Florin Bobu (Iasi). In aceeasi perioada Fulya Erdemci si Bige Orer au vizitat si galeria Tranzit, Salonul de Proiecte si colectivul Apparatus 22.
Programul de mobilitati al ICR Istanbul a facilitat in 2012 prezenta si contactul curatoarelor Basak Senova, Mari Spirito, Duygu Demir si Meric Oner cu artisti din România. Ca rezultat prezenta artistilor si creatiei romanesti in Turcia s-a intensificat. Mari Spirito a recomandat cu succes participarea lui Sebastian Moldovan cu lucrarea video „Usi” la bienala de la Mardin 2012. Basak Senova a selectat-o pe Simona Dumitriu si colectivele Apparatus 22 si Studio Basar, Bucuresti, ca participanti la bienala „D-0 ARK Underground” 2013 din partea României. In acelasi timp volumul editat al bienalei contine contributii ale Cosminei Goagea si Siminei Neagu. Duygu Demir a organizat expozitia retrospectiva a colectivului subREAL la Istanbul, adusă în integralitate de la Muzeul National de Artă Contemporană la centrul SALT Istanbul (20 mai – 24 august 2013).