Alina Serban este curator si critic de arta, in prezent doctorand la Courtauld Institute of Art din Londra cu o teza de istoria artei numita De la Realism socialist la Conceptualism. Are numeroase contributii la conferinte, cataloage si publicatii de specialitate romanesti si internationale, precum si o densa activitate curatoriala.
Pe durata rezidentei Attic Arts la ICR Londra, Alina va lucra la un proiect de cercetare asupra posterelor romanesti din anii '90 aflate in colectia Victoria & Albert Museum. Cercetarea face parte dintr-un proiect mai larg de catalogare a 300 de postere din Europa de Est, care vor fi accesibile pe website-ul muzeului pana la sfarsitul lunii august. Proiectul exploreaza traditiile graficii din tarile fostului bloc comunist, imaginarul perioadei respective si limbajul vizual folosit pentru a descrie nou situatie politica dupa 1989. Catalogul va functiona ca o sursa permanenta si un instrument educativ totodata pentru cei interesati de istoria recenta si limbajul vizual contemporan.
Cand: 23 martie - 21 aprilie 2009; Unde: Institutul Cultural Roman din Londra