Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Antena din Chișinău a Agenției Universitare pentru Francofonie (AUF), Facultatea de Istorie şi Filozofie a Universității de Stat din Moldova, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova și Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiințe a Moldovei organizează joi, 24 ianuarie 2013, ora 11.00 la Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu” (str. Nicolae Iorga, nr. 21 „A”) pentru a marca Unirea Principatelor Române, masa-rotundă: „Ideea unităţii naţionale româneşti în spaţiul basarabean în epoca modernă” în cadrul căreia vor fi puse în discuţie evenimentele importante ale unirii din 1859 şi repercursiunile acestui act asupra destinului românilor.
Masa-rotundă va fi precedată de o serie de activități conexe: expoziție de carte, donație de cărți și reviste și lansări de noi apariții editoriale.
La eveniment au fost invitați să participe oameni de cultură și istorici din Republica Moldova şi România.
*Pentru mai multe informații consultați programul din anexă.
PROGRAM
Moderator:
Alexandru Moşanu, dr. hab. în istorie, prof. univ., membru de onoare al Academiei Române, preşedinte de onoare al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova
I. Mesaje de salut:
Dr. hab. în istorie Gheorghe Postică, viceministru al Culturii al Republicii Moldova
Dr. în istorie Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al AŞM
Dr. în istorie Igor Şarov, decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie al USM
Dr. în istorie Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău
Nicolae Dabija, preşedintele Forului Democrat al Românilor din Moldova, membru de onoare al Academiei Române
II. Dezbateri:
Andrei Eşanu, academician, AŞM, membru de onoare al Academiei Române;
Demir Dragnev, dr. hab. în istorie, prof. univ., membru-corespondent, AŞM;
Ion Agrigoroaiei, dr. în istorie, prof. univ., Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi;
Ion Constantin, dr. în istorie, cercetător ştiinţific, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, cercetător ştiinţific asociat, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română;
Vladimir Beşleagă, scriitor, Uniunea Scriitorilor din Moldova;
Pavel Parasca, dr. hab. în istorie, prof. univ., Universitatea Liberă Internaţională din Moldova;
Gheorghe Palade, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea de Stat din Moldova;
Anatol Petrencu, dr. hab în istorie, prof. univ., Universitatea de Stat din Moldova;
Nicolae Ciubotaru, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău
Gheorghe Negru, dr. în istorie, preşedinte interimar, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova
Ion Negrei, vicepreşedinte, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova
III. Lansări de cărţi şi reviste:
1. Ioan Pelivan, istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, bibliografie şi indice de nume de Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru, Editura Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2012, 646 p. Prezintă: scriitor Vladimir Beşleagă, prof. Ileana Venera Piţurescu
2. Alexandru Moşanu – 80 de ani. Unitatea românească – călăuză principală în activitatea omagiatului, în Destin românesc, Ediţie specială, nr. 4, 5-6, 2012, 200 p. Prezintă: acad. Andrei Eşanu
3. Dinu Poştarencu, Destinul românilor basarabeni sub dominaţia ţaristă, Chişinău, 2012, 546 p. Prezintă: dr. Constantin Ungureanu
4. Documente privind istoria Moldovei sub ocupaţie militară rusă (1806-1812). Alcătuitori: Alexei Agachi, Ion Varta, Valentin Constantinov, Larisa Svetlicinâi, Tatiana Varta, Chişinău, 2012, 488 p. Prezintă: dr. Vlad Mischevca
5. România (1945-1989). Enciclopedia regimului comunist. Represiunea, vol. II, F-O, Institutul pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română, Bucureşti, 2012. Prezintă: dr. Ion Constantin
6. România (1945-1989). Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de stat, de partid, obşteşti şi cooperatiste, Institutul pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română, Bucureşti, 2012 Prezintă: dr. Ion Constantin
7. Revista de Istorie a Moldovei, nr. 2, 3-4, 2012. Prezintă: dr. Ion Jarcuţchi
8. Anuarul Institutului de Istorie al AŞM. 2011, Chişinău, 2012. (Prezintă: membru corespondent AŞM Demir Dragnev)
IV. Expoziţie de carte
V. Donație cărți și reviste:
Donaţie de cărţi şi reviste participanţilor la manifestare: Destin românesc. Revistă de Istorie şi Cultură, Serie nouă, nr. 1 – 5-6, 2012; Magazin Istoric ianuarie-decembrie, nr. 1-12, 2012