Filmul "După dealuri", regia Cristian Mungiu, ocupă locul 2 în topul celor mai bune filme care au rulat în Israel în 2012. Clasamentul este alcătuit de criticul de film Hannah Brown de la cotidianul "The Jerusalem Post".
Filmul a fost proiectat în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Haifa din octombrie 2012.
"După dealuri - În 2007, drama 4 luni, 3 saptamani şi 2 zile a regizorului român Cristian Mungiu a avut un impact profund asupra scenei cinematografiei internaţionale, şi pe bună dreptate. Acum, regizorul a revenit cu o dramă mai puţin accesibilă publicului larg, dar similar inspirată din fapte reale, care spune povestea unei tinere calugăriţe din zona rurală, a cărei prietene, labilă psihic, o vizitează. (Hanna Brown, "The Jerusalem Post", 30.12.2012)