Cursuri gratuite de limba română la ICR Tel Aviv, noiembrie 2009 - iunie 2010

Notă 16.10.2009 : S-a încheiat perioada de înscrieri pentru cursurile de limba română care se vor desfăşura în perioada noiembrie 2009 - iunie 2010. Cursanţilor li s-au transmis prin e-mail datele referitoare la prima întâlnire de la sediul ICR Tel Aviv. Vă mulţumim şi vă aşteptăm la următoarea serie de cursuri.

Institutul Cultural Român din Tel Aviv organizează, în perioada noiembrie 2009 - iunie 2010, cursuri gratuite de limba română ca limbă străină pentru adulţi, pentru nivel începător (fără cunoştinţe anterioare) şi nivel intermediar (absolvenţii cursului anterior pentru începători).

Cursurile vor fi predate după o programă flexibilă, adaptată solicitărilor şi necesităţilor cursanţilor, printr-o metodă interactivă şi atractivă. Vor fi utilizate ca suport didactic, în afara manualului de studiu, texte literare şi din alte domenii de interes general, articole din presa românească, mijloace audio-video.
Cursanţii vor fi încurajaţi să participe la activităţile organizate de Institut pentru a lua contact în mod direct cu cultura românească, dar şi pentru a-şi dezvolta fluenţa în comunicare într-o situaţie reală.

Detalii suplimentare şi înscrieri:
Gabriela Ştefan, referent principal relaţii
info@icrtelaviv.org
tel. 03 - 696 17 46 (luni – vineri, 10:00 – 15:00)
fax 03 - 691 12 04

Formularul de înscriere (http://www.icr.ro/files/items/5027_1_Application%20form_Romanian%20language%20courses%202009-2010.doc) poate fi transmis prin e-mail / fax sau poate fi completat direct la sediul Institutului.
Cursurile vor avea loc la sediul Institutului Cultural Român din Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech nr. 8, Beit Amot Mishpat, etajul 6.
Limba de predare este ebraica.


Formular de înscriere cursuri limba romana_ICR 2009-2010