Iunie - Teatrul Naţional de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti
Opereta în RomâniaRomânia se numără printre puţinele ţări în care opereta are o puternică şi valoroasă tradiţie. În anii 1830-1831, în principalele centre culturale ale ţării, viaţa artistică era dominată de vodevil – formă a teatrului muzical, iar
Iulie - Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti (CNDB)
Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti (CNDB) este singura instituţie publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor creată cu scopul de a susţine, dezvolta şi promova dansul contemporan. Statutul său de instituţie de spectacole
August - Gabriel Negry
GABRIEL NEGRY Schiţă de portret de Liana TugearuOrizontul artistic al lui Gabriel Negry era mai larg decât cel strict coregrafic, ceea ce l-a determinat să se ocupe de arta dansului şi sub aspect teoretic şi instituţional, din tinereţe şi până în ultimii ani
Septembrie - Vava Ştefănescu
Dansul ca viataAutor: Cristian Crisbasan Sunt prieten cu Vava de peste 20 de ani. Si incep sa o suspectez tot mai mult ca vine dintr-o alta lume, unde oamenii au un alt fel de metabolism - este inepuizabila. Vava este energie pura extrasa din creatia artistica. Iar dansul
Ianuarie - Floria CAPSALI
Floria CAPSALI n. 1900, Bitolia, Macedonia - d. 29 iunie 1982, Bucureşti balerină şi maestră de balet Floria Capsali a urmat primele clase la Bitolia, iar în 1913 s-a stabilit la Bucureşti. Aici a continuat studiile întâi la Şcoala Centrală, după care la Academia
Martie - Stere POPESCU
Stere POPESCU n. 17 aprilie 1920, Galaţi – martie 1968, Londra Coregraf avangardist român Stere Popescu se formează în paralel ca arhitect şi balerin (studiază cu Floria Capsali). În anii ’40 devine prim-balerin la Opera Română, publică poezii în revista
Octombrie - Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”
Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” a fost înfiinţat în 2004 prin unificarea instituţiilor existente la acea dată şi şi-a câştigat notorietatea prin profesionalism şi atractivitatea
Decembrie - Ion MINCU
Ion MINCU 20 decembrie 1852, Focșani - 6 decembrie 1912, București Arhitect, inginer, profesor și deputat român, unul dintre cei mai de seamă arhitecţi români Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu
Februarie - Oleg DANOVSKI
Oleg DANOVSKI 9 februarie 1917 în Ucraina – 21 octombrie 1996 Dansator şi coregraf român, întemeietorul şcolii româneşti de balet modern, fondatorul şi directorul primului teatru de balet din România, instituţie care astăzi îi poartă numele - Teatrul Naţional
Decembrie - Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri din Iaşi Istoria teatrului din Iaşi începe în 1816, odată cu primul spectacol în limba română dat de Gheorghe Asachi, „Mirtil şi Hloe, pastorală într-un act, jucată în casele boierului Ghica de „diletanţi din familiile
Noiembrie - Ateneul român
ATENEUL ROMÂN Edificiu-simbol al culturii naţionale, Ateneul Român, construit în inima Bucureştiului în urmă cu peste 120 de ani (1886-1888), a devenit exponentul arhitectonic şi spiritual nu doar al unui oraş, al unei Capitale, ci al unei naţiuni. Aici au conferenţiat
Septembrie - Podul Carol I. Podul Anghel Saligny
Podul Regele Carol I / Podul Anghel Saligny Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny, proiectantul şi executantul podului) a fost construit între 1890 şi 1895 pentru a asigura legătura feroviară între Bucureşti