Teatrul Muzical Ambasadorii, concert de gală la Bruxelles
În data de 22 iunie 2025, artiștii talentați ai Teatrului Muzical Ambasadorii vor susține un concert de gală la Bruxelles, în sala de spectacole în stil neo-renascentist a Primăriei din Saint-Gilles, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei și al
Sezonul american, Bursa de spectacole și evenimente în cadrul Sezonului România-Polonia, realizate în colaborare cu ICR la FITS 2025
Cea de-a 32-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu are loc în perioada20-29 iunie 2025 și reunește, sub tema MULȚUMESC, 841 de evenimente pe parcursul celor 10 zile, fiind așteptați peste 5000 de artiști din 82 de țări. Institutul Cultural
Punte culturală și artistică România–China, prin continuarea seriei „Conferințele ICR Beijing”
Institutul Cultural Român de la Beijing organizează, în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Chinei (NAMOC), un program de amploare dedicat consolidării cooperării muzeale și promovării valorilor artistice românești în spațiul cultural chinez. Evenimentul
Publicațiile selectate în cadrul concursului de proiecte organizat de ICR în data de 20 iunie 2025
Institutul Cultural Român sprijină financiar și pe parcursul anului 2025 apariția a 5 publicații culturale în limba română din Republica Moldova. Proiectele revistelor au fost analizate de către o comisie de experţi independenţi, în cadrul concursului
Ziua Iei, celebrată internațional: ICR promovează patrimoniul românesc
Ziua Iei, marcată anual la data de 24 iunie, oferă un prilej semnificativ de promovare internațională a patrimoniului cultural național și de reafirmare a identității românești. Arta cămășii cu altiță, inclusă în 2022 în patrimoniul cultural imaterial
„Toaca” – Premiera românească a producției româno-poloneze de dans, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Producția româno-poloneză de dans contemporan „Toaca”, coregrafiată de Mădălina Dan, Andrea Gavriliu și Ștefan Lupu la Teatrul Polonez de Dans din Poznań va avea premiera românească în datele de 26 și 27 iunie la Festivalul Internațional de Teatru de
Cursuri de limba română online 2025. Înscrieri deschise!
Încă de la înfiinţare, Institutul Cultural Român de la Lisabona oferă celor interesaţi posibilitatea de a studia limba română, activitate care s-a transformat într-o tradiţie. Profitați de această oportunitate! Profesor:Rodica-Adriana Covaci Data
OlimpiCultureRun
Institutul Cultural Român de la Budapesta și Ambasada României în Ungaria organizează, pentru al doilea an consecutiv, OlimpiCultureRun, o nouă ediție a evenimentului OlimpiCulture. Memorie și Valori, o inițiativă cultural-sportivă demarată în iulie 2024,
Agenda săptămânală a ICR Madrid, 23 - 29 iunie 2025
Vă invităm la evenimentele săptămânii în curs!
Ruxandra Ghițescu, selectată în programul „Pop Up Series Incubator” al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary
Regizoarea și scenarista Ruxandra Ghițescu va participa, în perioada 7–10 iulie 2025, la Industry Days din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary (KVIFF), cu proiectul Therapies, selectat în noul program european de dezvoltare de seriale „Pop
Concerte Amphitrio
Institutul Cultural Român de la Viena susține concertele formației Amphitrio, care vor avea loc în data de 22 iulie, ora 20, la clubul Rhiz din Viena și 24 iulie 2025, ora 19:30, la Landesmusikschule din Bad Ischl, în cadrul programului cultural organizat de Asociația
Noémi Beszán și Eliza Trefas la danceWEB 2025
Dansatoarele românce Noémi Beszán și Eliza Trefas au fost selectate pentru două dintre cele 56 de burse oferite în cadrul programului danceWEB 2025, parte din ImPulsTanz - Vienna International Dance Festival. Festivalul se va desfășura în perioada 10 iulie –