Violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea celebrează creația enesciană la ICR Londra
Institutul Cultural Român și Ambasada României la Londra, în colaborare cu Universitatea de Vest Timișoara, Fundația Culturală“Remember Enescu”, Asociația“Art in Conversation și Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, aduc în fața publicului
„Back to the Roots” aduce muzica lăutărească românească la Enjoy Jazz Festival din Germania, cu sprijinul ICR Berlin
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în colaborare cu Asociația Kultur Tandem, promovează, peste granițe, muzica lăutărească românească prin participarea proiectului „Back to the Roots” la Enjoy Jazz Festival din Germania. Sub coordonarea acordeonistului
Săptămâna filmului românesc la Budapesta, ediția a XVII-a
Săptămâna filmului românesc la Budapesta 2023 / Román Filmhét 2023, organizată de Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Cinematograful Național de Artă Uránia și cu sprijinul Fondului Cultural Național din Ungaria, aduce în premieră
Expoziția „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside”, în colaborare cu Art Safari, la ICR New York
Institutul Cultural Român de la New York găzduiește expoziția „The Path. Fusion of Two Worlds Inside/Outside” a artistelor Diana Nicolaie și Carmen Marin, în perioada 26 octombrie – 10 noiembrie 2023. Proiectul este realizat în parteneriat cu Art Safari; curator
Scriitoarea Ilinca Florian participă la programul Europa Literară al EUNIC Berlin
Scriitoarea Ilinca Florian se alătură autorilor din șapte țări care participă la ediția din acest an a „Europa Literară/ Europa literarisch”, cu sprijinul Institutului Cultural „Titu Maiorescu” din Berlin. Programul organizat de EUNIC Berlin – rețeaua
Săptămâna filmului românesc la Budapesta, ediția a XVII-a
Săptămâna filmului românesc la Budapesta 2023 / Román Filmhét 2023, organizată de Institutul Cultural Român de la Budapesta, în parteneriat cu Cinematograful Național de Artă Uránia și cu sprijinul Fondului Cultural Național din Ungaria, aduce în premieră
Biblioteca ICR Madrid vă recomandă: „Do Not Cross” de Dora Pavel
Titlul cărții: No pasar (Do Not Cross) Titlul original: Do Not Cross Autor: Dora Pavel Traducerea: Doina Făgădaru Editura: Dos Bigotes Anul: 2018 ISBN: 978-84-947963-7-1Puteți găsi cartea în biblioteca noastră:Catálogo en línea Biblioteca
Festivalul Internațional al Artelor Contemporane BEFREEFEST
Festivalul Internațional al Artelor Contemporane BEFREEFEST, ajuns la cea de-a V-a ediție, își așteaptă spectatorii în perioada 3-9 noiembrie 2023, la Teatrul Fără Nume din Chișinău. Ediția din acest an se va desfășura sub genericul „Prin Noi Înșine”.
Începe SoNoRo – On the Couch, festival desfășurat cu sprijinul Institutului Cultural Român
Institutul Cultural Român, în calitate de partener principal al Festivalului SoNoRo, invită publicul meloman la o nouă serie de concerte și întâlniri în cadrul celei de-a 18-a ediții a prestigiosului festival ce se va desfășura la București în perioada 27 octombrie
Producătoarele de film Livia Rădulescu și Gabriela Suciu la ACE Training Days Poland 2023
Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea producătoarelor de film Livia Rădulescu și Gabriela Suciu la atelierele organizate de ACE Training Days Poland de la Varșovia în perioada 22-23 noiembrie 2023. Atelierele vor avea drept temă oportunitățile
Prezentarea revistei de cultură „Littera nova”
Vă invităm la prezentarea revistei culturale bilingve Littera nova. Pe 2 noiembrie 2023, la sediul Institutului Cultural Român din Madrid. Vorbesc despre revistă Eugen Barz, directorul publicației, Felix Nicolau, critic literar, profesor la Catedra de Limba Română
Premiul Național ”Constantin Brâncuși” 2022, decernat de ICR sculptorului Liviu Mocan, la Târgu Jiu
Institutul Cultural Român i-a decernat vineri, 27 octombrie, Premiul Național ”Constantin Brâncuși” 2022 sculptorului Liviu Mocan, pentru expoziția „Inima Învieriiˮ, realizată anul trecut în Biserica Neagră de la Brașov. Trofeul Premiului Național ”Constantin