Conferința „Romanitatea orientală și Italia din Antichitate până în secolul XX“, la Accademia di Romania
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București și Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Departamentul de Științe Politice al Universității Roma Tre și Associazione Italiana di Studi del Sud-Est Europeo organizează, în
Bursele pentru jurnaliști culturali români - sesiunea 2019
Bursele de cercetareși documentare destinate jurnaliştilor culturali străini constauîn susținerea financiară a unui stagiu de documentare de o lunăîn România, pentru a realiza proiecte vizând promovarea fenomenului cultural românesc în presa străină. Astfel,
Bursele „Ion Mincu“ - sesiunea 2019
Acest tip de bursă a fost inaugurat în 2013, având drept scop încurajarea absolvenţilor de arhitectură la nivel de masterat şi doctorat în domeniile acestora de activitate și perfecţionarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ
Bursele„Lucian Blaga” - sesiunea 2019
Bursele „Lucian Blaga” se adresează cercetătorilor români şi constau în subvenţia efectuarii un stagiu de 3 (trei) luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie culturală dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările
Participare românească la cea de-a doua ediție a Forumului de Diplomație Culturală, organizat de Centrul de Studii Europene Contemporane „Simone Veil” la Universitatea din Beer Sheva
Centenarul României și numeroasele proiecte de diplomație culturală ocazionate de această celebrare s-au numărat printre subiectele abordate de Martin Salamon, directorul ICR Tel Aviv, care a participat, în data de 19 iunie 2019, la cea de-a doua ediție a Forumului
Ansamblul Folcloric „Junii Crișului” din Dieci, Județul Arad, invitat în premieră la„Sărbătoarea Rozelor” (ediția XXI), de la Szöreg, Seghedin
Sâmbătă, 22 iunie 2019, de la ora 18. 45, Ansamblul Folcloric „Junii Crișului”, din Dieci, Județul Arad a susținut, la invitația Filialei Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta și a Ordinului „Rózsahölgyek” din Szöreg, un concert în cadrul
Spectacolul de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chişinău organizează, luni 17 iunie 2019, ora 18. 00, la Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici din Chișinău, un Spectacol festiv de muzică și poezie pentru comemorarea celor 130 de ani de la trecerea în eternitate
Protecţia datelor personale
În conformitate cu Art. 13 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 (Regulamentul General privind Protecţia Datelor) şi al Legii190/2018 din 18 iulie, respectând regulamentul UE, sunteţi informat că datele
Expoziție de fotografie semnată de Paul Arion, românul distins cu trei premii Oscar pentru efecte vizuale
Institutul Cultural Român de la Londra a inaugurat miercuri, 10 iulie 2019, ora 19. 00, expoziţia de fotografie „Desolation: Corpus Aliena“ a artistului Paul Arion, singurul român distins cu trei premii Oscar. Curatoriată de binecunoscutul fotograf Marco Delogu,
Exposition Simona Marin | du 20 juin au 20 juillet 2019 | Vernissage 20 juin à 18h30 | Galerie Chapitre XII Ixelles
Roumaine, née en 1988. Etudes de communication, Université de Bucarest, mais aussi de peinture à l’Académie d’été de Wallonie avec Ben Werry. Influencée par les peintres de CoBrA, Appel, Jorn, Vandercam. Aussi par l’expressionnisme lyrique de Antoine Mortier.
Ziua Internaţională a Iei, sărbătorită la Lisabona
Un eveniment special dedicat Zilei Universale a Iei, piesă emblematică a portului tradițional românesc, va fi organizat duminică, 23 iunie, de Ambasada României în Republica Portugheză, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman“
Premiile Uniunii Scriitorilor din România, decernate la Teatrul Naţional Bucureşti
Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe 2018 au fost decernate, luni seară, la Sala Media a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru