Ro

9 Jun 2018

Noaptea Literaturii Europene 2018

Anul acesta Noaptea Literaturii Europene (NLE) se va desfășura la Lisabona în data de 9 iunie, între orele 18. 00 și 23. 30, în nouă spații diferite din zona Bairro Alto. De-a lungul serii, începând cu ora 19. 00, vor avea loc sesiuni de lectură din opera a

30 May 2018 - 3 Jun 2018

Liliana Țuroiu, președinte ICR: „Standul ICR de la Bookfest 2018 este un spațiu situat la granița dintre literatură și artă plastică“

Institutul Cultural Român se afirmă la ediția din acest an a Târgului de Carte Bookfest, desfășurat la Romexpo, în perioada 30 mai – 3 iunie 2018, printr-un stand care face o notă cu totul aparte – atât prin conceptul inedit ce pune în valoare titluri recent

15 Feb 2018 - 1 Jun 2018

Concursul internațional studențesc "Reconstructing the Self"

În perioada 15. 02 - 1. 06. 2018 Departamentul de Studii Anglo-Americane şi Germane, din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Universitatea de Vest, Timișoara și Universitatea Tor Vergata, Roma, Italia organizează cea de-a doua

Realizatorii Sergiu Negulici şi Ioana Nicoară, la VIS Vienna Shorts 2018

Realizatorii Sergiu Negulici (regie) şi Ioana Nicoară (animaţie) vor fi prezenţi la Viena cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj VIS Vienna Shorts, care se va desfăşura până pe 4 iunie 2018. Institutul Cultural Român

4 Jun 2018

Trupa timișoreană JazzyBIT debutează la Londra în legendarul club de jazz Pizza Express

Trio-ul JazzyBIT, una dintre cele mai apreciate şi mai ascultate trupe românești de jazz, debutează, în 4 iunie 2018, la celebrul club de jazz londonez Pizza Express, într-un concert sprijinit de Institutul Cultural Român din Londra. JazzyBIT este format din

8 Jun 2018

Premiera suedeză a piesei De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veteranyi

Institutul Cultural Român de la Stockholm prezintă în data de8 iunie 2018, ora 19. 00, la teatrul Teaterstudio Lederman din Stockholm, spectacolul one-woman show De ce fiebe copilul în mămăligă, conceput şi realizat de actriţa Edith Alibec şi regizoarea Dana Paraschiv,

2 Jun 2018

ICR Budapesta sărbătorește Patrimoniul Cultural European

Patrimoniul European Cultural este sărbătorit de Clusterul EUNIC Ungaria printr-o serie de evenimente, reunite sub numele de HaHó Europe, care au loc timp de o lună, între 9 mai – 9 iunie 2018, în diverse spații din Budapesta. Sâmbătă, 2 iunie 2018,

4 Jun 2018

Două volume traduse din chineză în română lansate în Sala Mare a ICR

Editura Ideea Europeană, Grupul Editorial Shandong – Shandong Education Press din China, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Centrul Cărții, va invită la evenimentul de lansare a volumelor semnate de Zhang Wei (vicepreședintele Asociației Scriitorilor

15 Jun 2018 - 15 Jun 2018

Concert extraordinar de Centenarul Marii Uniri: EUGEN DOGA la Palatul Schönbrunn

Pe 15 iunie, ora 19. 00, în sala de spectacole a Palatului Schönbrunn are loc în premieră în Austria un concert de autor al maestrului Eugen Doga. Acesta va urca pe scenă alături de OrchestraNaţională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” de la Chişinău

15 Jun 2018 - 15 Jun 2018

Premierea concursului de traducere literară din limba română în limba italiană «Balaurul»

În data de 15 iunie, ora 18. 00, va avea loc în Sala «Marian Papahagi» aInstitutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţiapremierea concursului de traducere literară din limba română în limba italiană «Balaurul»,în prezenţa premiantelor şi

8 Jun 2018 - 15 Jun 2018

SPAZI APERTI 2018

EXPOZITIA ARTIȘTILOR BURSIERI DE LA INSTITUTELE CULTURALE ȘI ACADEMIILE STRĂINE DIN ROMA Vineri, 8 iunie, la ora 19, Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român și al Ambasadei României în Italia, va deschide cea de-a XVI-a ediție

30 May 2018 - 3 Jun 2018

Lansare fastuoasă, la standul ICR. „Costumul de teatru. De la schiță la miracol“ de Doina Levintza

Numeroase personalităţi din lumea artistică şi culturală au participat, vineri, la lansarea albumului „Costumul de teatru. De la schiță la miracol“ de Doina Levintza, în elegantul stand al Institutului Cultural Român de la Bookfest. Standul ICR, conceput