Prof. Unda Popp la Conferința Fair Design 2018 de la Varșovia
În perioada 18-19 mai 2018, la Varșovia are loc cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale „Fair Design”, dedicată teoriei și criticii designului. În acest an, titlul și tema conferinței sunt Exces. Designul în fața provocărilor contemporaneității.
Noaptea Literaturii Europene la Sofia
La data de 9 mai 2018, la Sofia a avut loccea de a 7-a ediţie a evenimentului „European Literature Night”. Proiectul este organizat în cadrul EUNIC Sofia de către Centrul Cultural Ceh şi este inclus în calendarul cultural anual al municipalității Sofia,
Voci de români, armonii de jazz – Trupa Jazzappella în premieră la Istanbul
Miercuri, 16 mai 2018, de la ora 20:00, prin susținerea ICR Istanbul, pe scena Centrului Cultural Summart din Istanbul a avut loc un concert extraordinar. Jazzappella, un ansamblu vocal profesionist de jazz, un nume de referință aflat în topul de specialitate, a declanșat
Artiști din România invitați la Festivalul de Roma Storytelling „Eroi romi”
Sub genericul „Eroi romi”, în perioada 24-27 mai 2018, Teatrul Independent din Ungaria, în parteneriat cu Institutul Cultural Român Budapesta, organizează a doua ediție a Festivalului Internațional de Roma Storytelling la Teatrul „Stúdió K”(str. Ráday,
A început Ediția 48 a Sibiu Jazz Festival
La cea de-a 48-a ediție a Sibiu Jazz Festival, întâlnim artiști din toate colțurile lumii ce vor trezi la viață jazz-ul! Timp de 4 zile Piața Mare din Sibiu va deveni nucleul acestui stil. Dacă timp de aproape cinci decenii Festivalul de Jazz de la Sibiu a fost
Participarea României la cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură: MNEMONICS – MEMORIILE COLECTIVE NE DEFINESC TERITORIUL
Joi, 24 mai 2018, începând cu orele 17. 30 și vineri, 25 mai 2018, începând cu orele 19. 00, va fi inaugurată participarea României la cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură – La Biennale di Venezia, un proiect prezentat în Pavilionul României
“Columna mutãtio – LA SPIRALE: dall’ideazione alla realizzazione dell’opera”
Simpozion tehnico-artistic “Columna mutãtio – LA SPIRALE: dall’ideazione alla realizzazione dell’opera” la Mercati di Traiano – Musei dei Fori Imperiali din Roma Joi, 31 mai 2018, de la ora 15:00, la Mercati di Traiano – Musei dei Fori Imperiali
„Splendida Moarte Accident“ @ VIS Vienna Shorts
Regizorul Sergiu Negulici şi Ioana Nicoară (animaţie) vor fi prezenţi la Viena cu ocazia celei de-a XV-a ediţii a festivalului internaţional de film de scurtmetraj VIS Vienna Shorts care se va desfăşura în perioada 29 mai ‒ 4 iunie 2018. Deschiderea oficială
EXPOZIŢIA «MARELE RĂZBOI ŞI UNIFICAREA ROMÂNIEI. UN PARCURS ISTORIC ŞI VIZUAL LA 100 DE ANI DE LA NAŞTEREA ROMÂNIEI ÎNTREGITE»
Marţi, 2 octombrie 2018, la ora 17. 30, în sălile monumentale ale Museo Centrale del Risorgimento – Complesso del Vittoriano (Via dei Fori Imperiali), Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistă de la Veneţia,
Participarea României la cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură: MNEMONICS – MEMORIILE COLECTIVE NE DEFINESC TERITORIUL
Joi, 24 mai 2018, începând cu orele 17. 30 și vineri, 25 mai 2018, începând cu orele 19. 00, va fi inaugurată participarea României la cea de-a 16-a Expoziție Internațională de Arhitectură – La Biennale di Venezia, un proiect prezentat în Pavilionul României
România, țară invitată la Târgul de Carte de la Madrid
România este ţară invitată de onoare la cea de-a 77-a ediție a Târgului de Carte de la Madrid, care va avea loc în perioada 25 mai-10 iunie 2018. Desfăşurat sub sloganul Historia por descubrir, historias por escribir / Descoperind și rescriind istoria, programul
Simpozionul „Confesiuni balcanice” desfășurat la ICR
Institutul Cultural Român, cu participarea revistei „Balcanii și Europa”, publicaţie distinsă de Academia Română, a organizat un eveniment deosebit, dedicat relațiilor culturale româno-turce. Sala mare a Institutului Cultural Român s-a dovedit neîncăpătoare