A șasea ediție a Conferinței dedicate studiilor românești la Universitatea din Lisabona
Joi, 18 mai 2017, între orele 9. 30 și 19. 45, în Amfiteatrul III al Facultății de Litere a Universității din Lisabona (FLUL), va avea loc cea de-a șasea ediție a Conferinței dedicate studiilor românești la Universitatea din Lisabona, organizată de Institutul
California, ecranul și filmul românesc contemporan
Maria Dinulescu, Adrian Titieni, Bogdan Mirică și Doru Pop invitați de onoare la Festivalul de Film Românesc de la Stanford University, UC Berkeley, San Francisco State University și University of California, Los Angeles (UCLA), la San Francisco și Los Angeles ICR New
Teodor Ilincăi cântă la Covent Garden și la ICR Londra
După marele succes de anul trecut al „Oedip-ului” enescian, sprijinit de către Institutul Cultural Român din Londra, parteneriatul nostru cu Opera Regală Covent Garden continuă cu un eveniment avându-l în centru pe tenorul Teodor Ilincăi, care revine pe prestigioasa
România, invitată de onoare la Zilele Oraşului Rzeszów
Anul acesta, Zilele Oraşului Rzeszów vor avea ca temă România şi cultura română, cu ocazia împlinirii a 10 de ani de la realizarea înfrăţirii oraşului Rzeszów cu oraşul Satu Mare. Evenimentul este cunoscut sub numele de Sărbătoarea Paniaga, după numele principalei
Conferința „Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu”
Miercuri, 26 aprilie 2017, de la ora 18. 00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr 38, București) va avea loc conferința Între cer şi pământ, ancoraţi în Dumnezeu (Viaţa şi cultura monahilor români din Sfântul Munte Athos). În cadrul conferinței
Turneul Teatrului Evreiesc de Stat la Chişinău!
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău susţine organizarea unui turneu al Teatrului Evreiesc de Stat la Chişinău. Evenimentul are loc în premieră, în cadrul unui proiect ambiţios de schimburi reciproce încheiat între teatrele celor două
Participarea scriitorului Tudor Ganea la Festivalul European al Romanului de Debut
Festivalul European al Romanului de Debut va avea loc pentru 17-a oară în cadrul Festivalului Internațional de carte de la Budapesta. În cadrul acestui Festival sunt lansați scriitori tineri, talentați din țările membre ale Uniunii Europene. Acest eveniment
"Mioveni-Orasul Uzină" Expozitie de fotografii
ICR Paris va propune sprijinirea un proiect cultural inedit, expoziția Mioveni-Orasul Uzină, realizat de două artiste din Franța, Anne Leroy si Julia Beurq. Loc: Galeria La Grange aux Belles - 6 rue Boy Zelenski - 75010 Paris, Métro Colonel FabienData: 25 aprilie
Concert extraordinar de jazz Ramona Horvath
ICR Paris propune organizarea unui concert extraordinar al artistei Ramona Horvath, cu prilejul prezentării noului ei disc. Loc: Sala Bizantină, Ambasada României din ParisData: joi, 27 aprilie 2017, de la orele 19,30Participanți: Ramona Horvath, acompaniată de muzicieni
Turneul Teatrului Evreiesc de Stat la Chişinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău susţine organizarea unui turneu al Teatrului Evreiesc de Stat la Chişinău. Evenimentul are loc în premieră, în cadrul unui proiect ambiţios de schimburi reciproce încheiat între teatrele celor două
Expoziţia „Carpethian“ @ Belgrade Photo Month Festival
Expoziţia „Carpethian“ semnată de artista vizuală Felicia Simion este prezentată în perioada 24 aprilie – 6 mai la galeria Bartcelona din Belgrad în cadrul festivalului de fotografie Belgrade Photo Month Festival. Vernisajul va avea loc în data de 24 aprilie,
PARTICIPAREA ROMÂNEASCĂ LA FESTIVALUL DE FILM INTERNATIONALEN KURZFILMTAGE OBERHAUSEN
Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Internationalen Kurzfilmtage Oberhausen este catalizator al tendințelor actuale, forum de discuții, adesea controversate, promotor al noilor trenduri și talente și, nu în ultimul rând, una dintre cele mai importante