Free-online-poker

30 Nov 2019 - 2 Feb 2020

Amplă retrospectivă a operei lui Ion Grigorescu, remarcabil exponent al neoavangardei, la Galeria Kiosk din Gent

Opera lui Ion Grigorescu, considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai neoavangardei, fiind promovat de muzee de primă mână în plan internațional, precum Tate sau MoMA, va fi prezentată într-o amplă retrospectivă, „Cinema”, în cadrul festivalului

Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache, într-un inedit concert de Crăciun la Istanbul

Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache  vor concerta pe 20 decembrie, de la ora 19. 30, la Catedrala Franciscană Sfântul Anton de Padova, aflată pe Blvd. Istiklal din Istanbul.  Cecilia Bucerzan este absolventă a Universității de Muzică

5 Dec 2019

Soluționarea contestațiilor depuse ca urmare a Etapei I a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 17-a ediție a Expoziției Internaționale de Arhitectură – la Biennale di Venezia

În data de 04 decembrie 2019, la sediul Uniunii Arhitecților din România, s-a reunit Comisia de soluționare a contestațiilor depuse ca urmare a Etapei I a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta Româniala cea de-a 17-a ediție a Expoziției

5 Dec 2019 - 6 Dec 2019

O nouă premieră la EUROPALIA ROMÂNIA: Maria Balabaş și Alexander Arpeggio reeditează muzica electronică a anilor‘80

Maria Balabaş şi Alexander Arpeggio, întâlnirea dintre o cântăreaţă eclectică română și un producător berlinez, va avea loc pe 5 și 6 decembrie, la Arkaoda din Berlin, respectiv la Centrul Cultural Brass din Bruxelles. Alexander Arpeggio este

5 Dec 2019

Premiile „Dimitrie Cantemir” 2019 vor fi acordate pentru prima dată la Istanbul

Trei oameni de cultură de la Istanbul, dr. Mehtap Demir (conferenţiar în cadrul secției de Muzicologie a Conservatorului de Stat, Universitatea Istanbul, și membru fondator al Departamentului de Etno-muzicologie și Folclor), Mümin Yıldıztaş (scriitor, arhivist,

12 Dec 2019

Moştenirile curajului: Expoziție de fotografie ”Apertures of a Revolution” și proiecția documentarului ”After the Revolution”

Sezonul „România: Mostenirile Curajului 89-19” continuă cu deschiderea expoziției „Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989 ”și o proiecție specială a documentarului„ După Revoluție . ICR Londra şi Ambasada României în Marea Britanie

6 Dec 2019

Învelit în propriul corp, de Denisa Duran , traducere în limba spaniolă

Titlul în spaniolă: Envuelto en su propio cuerpo Titlul original: Învelit în propriul corp Autor: Denisa Duran Traducător: Elena Borrás Editura: Sonambulos Ediciones Anul publicației: 2019 ISBN: 978-84-948367-8-7 Despre carte: „În poezia cvasi-minimalistă

6 Dec 2019

„Jos Ceaușescu!”- Proiecție de film, prezentare de carte și masă rotundă la Budapesta

Evenimentul dedicat celebrării a 30 de ani de la Revoluția română „Jos Ceaușescu!” va  avea loc luni, 16 decembrie, de la ora 18. 00, la Cafeneaua Három Holló (Piarista köz nr. 1) din Budapesta. Manifestarea culturală este organizată de către Institutul

18 Dec 2019 - 31 Dec 2020

Certificat de competență lingvistică în limba română cu acreditare internațională / examene reprogramate

În contextul pandemiei de COVID-19, Comitetul de Organizare al Examenelor Oficiale de Limba Română, care urmau să se desfășoare la Madrid în luna iunie, anunță reprogramarea acestora pentru sesiunea din toamnă, respectiv în perioada octombrie/noiembrie 2020.  La

6 Dec 2019

Premieră mondială la EUROPALIA - TRACES, un spectacol de dans contemporan, de Wim Vandekeybus şi Ultima Vez

Spectacolul TRACES, conceput de coregraful flamand Wim Vandekeybus, dansat de compania Ultima Vez şi curatoriat de Andreea Căpitănescu, va avea premiera mondială pe 8 decembrie 2019, în cadrul EUROPALIA România, laConcertgebouw Bruges. Reprezentaţiile producţiei

6 Dec 2019

Concert de Crăciun la biserica S:t Johannes din Stockholm

Data : Marţi, 17 decembrie 2019, începând cu ora ora 18:00 Locul : St Johannes kyrka, Stockholm Pentru a marca sărbătoarea Crăciunului în anul 2019, reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm organizează pentru prima dată un concert de colinde tradiţionale,

12 Dec 2019

Dan Lungu în Israel: prima participare românească la European Book Club și la o ediție specială a „Cafenelei Românești” dedicată marcării a 30 de ani de la căderea comunismului

„În comunism aveam tot ce-mi trebuie dar e adevărat că nu aveam nevoie de multe” pentru că sistemul comunist făcea în așa fel încât să nu-ți dorești prea multe – a menționat Dan Lungu, vorbind despre doamna care a stat la originea romanului Sunt o babă