În pregătire în Sezonul românesc în Polonia: România, țară invitată la Festivalul Sopot Literar
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Literar de la Sopot se va axa anul acesta pe literatura și cultura din România. Pe parcursul celor patru zile de festival vor avea loc întâlniri cu scriitori români traduși în polonă, apreciați de critici și cititori, precum
„A Temporary Dream of Mirrors” – colaborare româno-germană la VdBK
În cadrul proiectului expozițional și de rezidență „A Temporary Dream of Mirrors”, artiste din România și Germania colaborează interdisciplinar, explorând teme aflate la intersecția dintre artă, activism, ecologie și studiile de gen. Conceput ca un dialog
Retrospectivă Radu Jude la FIDMarseille 2025
Figură cheie a cinematografiei românești contemporane, Radu Jude este subiectul unui rar omagiu la cea de-a 36-a ediție a FIDMarseille, în perioada 8-13 iulie 2025. Format în România postcomunistă/neocapitalistă, Radu Jude a creat, încă de la primul său lungmetraj,
Două concerte închid a opta ediție a programului ICR #AdMusicam
Sâmbătă, 5 iulie 2025, ora 19. 00,Orchestra AdMusicam, sub conducerea dirijorului britanic Peter Stark, va susține un concert la București, în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică, iar duminică, 6 iulie 2025,ora 14. 00, concertul va avea
Le feu prométhéen
În perioada 11-30 iulie, Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris va găzdui expoziția Le feu prométhéen a tânărului fotograf Lucian Bran. Artistul este absolvent al Universității Naționale de Arte din București. De-a lungul timpului, a dobândit