Free-online-poker

4 May 2010 - 15 May 2010

ICR Istanbul sprijină participarea Teatrului "Tony Bulandra" Târgovişte la Festivalul de Teatru de la Trabzon

În cadrul strategiei de promovare a teatrului românesc în Turcia, Institutul Cultural Român „Dımitrie Cantemir Istanbul sprijină participarea Teatrului „Tony Bulandra Târgovişte la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru „Marea Neagră

13 Apr 2010

Corina Şuteu, director al ICRNY, este noul preşedinte al EUNIC New York

Corina Şuteu, directorul Institutului Cultural Român din New York, a fost aleasă, în cadrul celei de-a 13-a reuniuni oficiale a conducătorilor institutelor şi centrelor culturale europene din New York, pentru un mandat de preşedinte al organizaţiei EUNIC New York,

13 Apr 2010

ICR Stockholm participă la Noaptea Culturală a Oraşului

Instituţiile şi organizaţiile culturale din Stockholm şi-au unit forţele pentru a organiza o noapte culturală a oraşului, după modelul probat deja în alte capitale. Evenimentul, la care participă şi ICR Stockholm, va avea loc sâmbătă 24 aprilie, între orele

19 Apr 2010

Lecturi performative din literatura română la ICR New York

ICR New York lansează un program pilot de lecturi performative Explorând noi propuneri de promovare a literaturii române în SUA, ICR New York relansează programul „Citind pe frunzele de ceai / Reading the Tea Leaves, prezentat în cadrul expoziţiei de carte ICRNY

15 Apr 2010

Aniversarea la ICR Londra a 40 de ani de la premiera filmului "Reconstituirea", în prezenţa actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan

Binecunoscuţii actori George Mihăiţă şi Vladimir Găitan vin la Institutul Cultural Român din Londra pentru proiecţia aniversară a filmului Reconstituirea de Lucian Pintilie, în cadrul programului lunar Cinemateca Românească. Evenimentul are loc pe 15 aprilie

12 May 2010

Duo-ul Harry Tavitian - Cserey Csaba (percuţie) în concert la Clubul Ghetto, ISTANBUL

Miercuri, 12 mai a. c. , ora 22. 30, duo-ul Harry Tavitian (pian, voce, fluiere) - Cserey Csaba (percutie) va concerta în premieră la Istanbul, la invitaţia prestigiosului club Ghetto şi cu sprijinul Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir Istanbul. Harry Tavitian

16 Apr 2010

Muzeul cunoaşterii al Liei Perjovschi şi rezidenţa literară a lui Dan Sociu la ICR New York

Lia Perjovschi în dialog cu publicul american la Jamaica Center for Arts & Learning, Queens Lia Perjovschi participă, alături de alţi 11 artişti vizuali internaţionali, la proiectul de intervenţii în spaţiul public Jamaica Flux: Workspaces and Windows (10 aprilie

19 May 2010

DANIEL BĂNULESCU încheie seria de primăvară a Salonului de Poezie de la ICR STOCKHOLM

Daniel Bănulescu este unul dintre cei mai productivi scriitori români ai ultimilor ani. A debutat în 1993 cu volumul de versuri Te voi iubi pân' la sfârşitul patului, distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. În anul următor îi apare

16 Apr 2010

Concertul Mariei Răducanu şi al lui Maxim Belciug, împreună cu expoziţia Kombinat, încheie seria de evenimente româneşti la Târgul de carte de la Londra

Institutul Cultural Român de la Londra organizează pe 21 aprilie un concert extraordinar susţinut de Maria Răducanu şi Maxim Belciug şi vernisajul expoziţiei de fotografie Kombinat de Şerban Bonciocat. Evenimentele marchează participarea României la Târgul de

15 May 2010

Roma: Nicolas Simion Group în Noaptea Europeană a Muzeelor

În Noaptea Europeană a Muzeelor 2010, Accademia di Romania prezintă un concert de excepţie al cunoscutei trupe de jazz Nicolas Simion Group. Piesele, interpretate pentru prima dată în Italia, sunt extrase din ultimul lor album, sugestiv intitulat Transylvanian Grooves.

27 Apr 2010

Bucureştiul şi Bucovina evocate într-un nou roman suedez

Pe data de 27 aprilie Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează o discuţie pe marginea romanului biografic Den röda grevinnan. En europeisk historia (traducere în română Contesa roşie. O istorie europeană) al scriitoarei suedeze Yvonne Hirdman. Cartea

22 Jun 2010 - 27 Jun 2010

Participare românească la Documentarist - Festivalul Filmului Documentar de la Istanbul

Editia din acest an include 120 de documentare turceşti şi internaţionale şi se axează pe trei teme mari: „Oraşul şi cinema-ul, „În obiectiv: Balcanii şi „Finalul capitalismului. Festivalul se va desfăsura în perioada 22-27 iunie, în prestigioase locaţii