“Percepţii proscrise. Relaţiile culturale româno-polone şi stereotipurile negative”
În 16 octombrie, Institutul Cultural Român din Varşovia a organizat, în parteneriat cu Institutul de Studii Estice al Universităţii din Varşovia, conferinţa Percepţii proscrise. Relaţiile culturale româno-polone şi stereotipurile negative, care şi-a propus să
Ansamblul "Profil" la Festivalul Internaţional de Muzică Contemporană „Toamna Varşoviană”
Institutul Cultural Român din Varşovia a organizat, în data de 20 septembrie, la Biserica Evanghelică din Varşovia, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică Contemporană Toamna Varşoviană, un concert al Ansamblului Profil, condus de compozitorul şi profesorul
”România gustoasă” la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia
În 26 septembrie, oferta de turism a României a fost prezentată, la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia, în cadrul unei seri speciale la care au participat aproximativ 150 de reprezentanţi ai companiilor poloneze de turism şi ai presei locale. Prezentarea
Expoziţia "Armele libertăţii”
Armele libertăţii e o campanie de diplomaţie publică al cărei scop este ameliorarea imaginii românilor în Polonia prin intermediul unei expoziţii itinerante ce documentează excelenta colaborare militară româno-poloneză pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii.
“Itinerariile libertăţii” - Stand românesc la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia
Între 25 și 27 septembrie 2008, a avut loc la Varşovia, în imensul parter al Palatului Culturii şi Ştiinţei care domină capitala poloneză, cel mai important târg internaţional de turism din Polonia. Conform datelor furnizate de organizatori, au participat 524
Expoziţia "Civilizaţia pâinii” în cadrul „ANULUI ROMÂNIEI” la Muzeul Naţional de Etnografie din Varş
Joi, 30 octombrie, a avut loc, la Muzeul Naţional de Etnografie din Varşovia, vernisajul expoziţiei Civilizaţia pâinii. Practici şi ritualuri agrare din sudul Transilvaniei. Expoziţia este realizată în cadrul Anului României la Muzeul Naţional de Etnografie
”Conferinţa româniştilor din Europa Centrală şi de Nord”
În perioada 10-12 octombrie 2008, s-a desfăşurat la Varşovia, la sediul Institutului Cultural Român, „Conferinţa româniştilor din Europa Centrală şi de Nord, care i-a reunit pe cei mai cunoscuţi şi activi românişti din centrul şi nordul Europei. Scopul
Revista "Literatura na świecie” a publicat un număr dedicat integral literaturii române
Literatura na świecie este, probabil, cea mai importantă revistă de literatură din Polonia. Numărul românesc, în care sunt publicaţi poeţi, prozatori şi eseişti aparţinând mai multor generaţii literare, se află deja în librăriile poloneze. Selecţia textelor,
Lansarea numărului românesc al revistei "Lampa”, la Varşovia şi Poznań
La Varşovia, Institutul Cultural Român a organizat, împreună cu editorii revistei Lampa, o seară de prezentare a revistei şi a celor doi invitaţi, Ştefania Mihalache şi Lucian Dan Teodorovici. Evenimentul a avut loc la Clubul Plan B şi a fost moderat de jurnalista
"Ziua Filmului Documentar Românesc” la Białystok
Ziua Filmului Documentar Românesc la Białystok şi-a propus, după mai multe proiecte ale ICR-Varşovia dedicate filmului de ficţiune, să prezinte publicului polonez câteva dintre cele mai reuşite producţii documentaristice româneşti din ultimii ani: Nu te supăra,
"România plurală: Rromii”
România plurală este un nou program al ICR-Varşovia, care îşi propune să pună în valoare diversitatea etnoculturală a României, privită ca sursă de creativitate, dar şi experienţa politică, considerată exemplară, a gestionării acestei pluralităţi etnice,
21 de autori români traduşi în numărul special dedicat literaturii române al revistei poloneze “Lampa”
Numărul special al revistei literare Lampa este punctul culminant al unei succesiuni de apariţii care şi-au propus să ofere publicului polonez, prin intermediul unei selecţii de texte reprezentative, o imagine cât mai precisă a literaturii române actuale. El a fost