Aniversarea Zilei Nationale a Romaniei
ZIUA NATIONALA A ROMANIEI/CONCERT Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează două concerte de muzică sacră bizantină susţinute de Grupul psaltic „Stavropoleos, dirijor Arhid. Dr. Gabriel-Constantin
Un italian prezintă la Veneţia arta icoanelor pe sticlă din Transilvania
Un italian prezintă la Veneţia arta icoanelor pe sticlă din Transilvania După concertele extraordinare susţinute de grupul psaltic „Stavropoleos in bazilicile Santa Maria Gloriosa dei Frari şi San Marco, sâmbătă, 13 decembrie, orele 18:30, Institutul Român
„Drumul îngerilor”
„Drumul îngerilor: tapiserii la Institutul Român din Veneţia Pe perioada sărbătorilor de iarnă, Noua Galerie de la parterul Palatului Correr, sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică, aflată chiar pe strada principală a Veneţiei, va
Sărbători fericite!
La finalul unui an cu împliniri profesionale deosebite, echipa Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia mulţumeşte celor care au înconjurat-o şi sprijinit-o cu afecţiune şi înţelegere. Şi cum sărbătorile de iarnă se apropie
MARCEL CHIRNOAGA - un fiu al Romaniei, un prieten al Italiei
MARCEL CHIRNOAGA - un fiu al Romaniei, un prieten al Italiei Sâmbătă, 10 ianuarie, orele 17,00, la sediul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul unei expoziţii a regretatului Marcel Chirnoagă (1930-2008). Curatorul
TOP 3
Finalul unui an înseamnă şi perioada bilanţurilor şi a proiectelor. Echipa IRCCU Veneţia doreşte să mulţumească tuturor colaboratorilor şi invitaţilor săi din 2008 şi vă prezintă opţiunile sale pentru un „top 3 al manifestărilor organizate în anul ce
MIHAI EMINESCU
Elita artistică a Veneţiei va vorbi despre Eminescu la celebra cafenea „Florian din Piaţa San Marco Vineri, 16 ianuarie, la orele 19,00, patruzeci de poeţi, profesori, artişti şi studenţi şi-au dat întânire, la invitaţia Institutului Român de Cultură şi
Pentru Europa regăsită. Discursuri despre o Românie între Orient şi Occident
Pentru Europa regăsită. Discursuri despre o Românie între Orient şi Occident Una din cele mai prestigioase instituţii culturale şi academice din Veneţia, Ateneo Veneto di Scienze, Lettere ed Arti, va găzdui luni, 19 ianuarie, începând cu orele 17,30, ceremonia
Un patrimoniu cultural românesc mai puţin cunoscut: bisericile de lemn din Gorj
Miercuri, 21 ianuarie, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează o dezbatere, urmată de o expoziţie de fotografie, pe tema bisericilor de lemn din judeţul Gorj – tezaur de arhitectură şi iconografie românească. Manifestarea
"Homo turisticus". Jurnalul unui antropolog
Conferinţa „Homo turisticus. Jurnalul unui antropolog a profesorului Duccio Canestrini (Trentino School of Management), organizată în colaborare cu Soroptimist International, filiala Veneţia, ne va conduce într-o lume făcută din călătorii, meditaţii, întâlniri
Rezidentă pe durata Bienalei de Artă de la Veneţia
Rezidenţă la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pe durata Bienalei de Artă Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia anunţă organizarea unui concurs pentru acordarea unei rezidenţe constând în realizarea
Nina Cassian la Veneţia
Nina Casian la Veneţia Din 1993, „Bistrot de Venise a devenit unul din punctele de întâlnire a elitei artistice veneţiene, prin elegantul său ambient şi temele de actualitate culturală şi socială care atrag un public de calitate. După seara de 16 ianuarie, când