Lectorat de română la IRCCU
Odată cu începerea anului universitar la Universitatea Ca' Foscari, la Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia au fost reluate cursurile de limba, literatura şi cultura română. Cursurile sunt adresate studenţilor italieni care doresc
Cursuri de italiană la IRCCU
Începând cu data de 2 octombrie au fost reluate cursurile gratuite de limba italiană, organizate de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică sub genericul „Italiano a nostra portata („Italiana la îndemâna noastră). Cursurile se adresează românilor
CELEBRARI BIZANTINE TARZII ALE OMULUI SI ALE IMAGINII
Despre arta mănăstirilor din nordul Moldovei la Academia de Arte Frumoase din Veneţia Miercuri, 15 octombrie, orele 17,00, în Aula Magna a Academiei de Arte Frumoase din Veneţia va avea loc conferinţa „Celebrări bizantine târzii ale omului şi ale imaginii,
România în direct
Miercuri, 15 octombrie a. c. , timp de două ore, între 18:00 h şi 20:00 h, România a fost protagonista emisiunii radiofonice „Salotto veneziano, condusă de Ubaldo Toffanello pe frecvenţa postului local „Radio Vanessa. Ideea emisiunii a apărut ca urmare a difuzării
ARTE LAGUNA 2008
Concursul internaţional „Arte Laguna la Institutul Român din Veneţia Printr-un parteneriat stabilit cu Asociaţia MoCA (Modern Contemporary Art) şi studioul Arte Laguna, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a devenit partener şi co-organizator
România, Sud-Estul European, Europa Central-Răsăriteană: modernizare şi reforme în secolele XIX şi X
Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, în parteneriat cu Departamentul de Ştiinte Istorice Slave al Universităţii din Milano şi cu Centrul de Studii pentru Europa Orientală (CIRSS), organizează, în zilele de 12 şi 13 noiembrie, congresul
REUNIUNEA BURSIERILOR DIN VENEŢIA
REUNIUNEA BURSIERILOR DIN VENEŢIA La 1 octombrie au sosit la Venetia noii bursieri Nicolae Iorga ai statului român: IOANA FILIPESCU (artist plastic), ANA-MARIA GÎNSAC (filolog) şi SEVER-PETRU BOŢAN (arheolog). Va invităm să aflaţi mai multe despre ei accesând secţiunea
Centrul de studii "Donne per la Pace"
A fost inaugurat noul sediu al Centrului de Studii Donne per la Pace, coordonat de asociaţia Wave's (women arts/associations venice), preşedinte Laura Guadagnin. La inaugurare şi-au dat concursul Settima Stanza, Direcţia Culturală a Primăriei din Veneţia, Asociaţia
SARAH SEIDMANN
Sarah Seidmann (n. 1948) trăieşte şi activează actualmente la Treviso. Şi-a făcut studiile artistice la Veneţia şi a beneficiat de stagii de studiu la Toulouse, Paris, Praga, New York. Multe din creaţiile sale sunt inspirate din peisajul şi atmosfera unor ţări
„Europa Centrală” – realitate geopolitică sau utopie culturală?
Masă rotundă „Europa Centrală – realitate geopolitică sau utopie culturală? În cadrul „Anului European al Dialogului Intercultural, pe agenda lunii noiembrie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia se află înscrise
Colaborare culturală româno-estoniană la Veneţia
Concert de cântece tradiţionale din insula Kihnu - Grupul folcloric Virve Köster 7 şi 8 noiembrie, orele 17. 00 - Campo Santa Fosca 9 noiembrie, orele 15. 00, Corte dei Cordami, Isola della Giudecca Virve Köster – compozitoare şi cântăreaţă, conducătoarea
SCOARTA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE
Joi, 20 noiembrie 2008, orele 18:30, Institut Vernisajul expozitiei SCOARTA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE Expozitie organizata de Muzeul Taranului Roman Prezinta dr. Georgeta ROSU si Ion BLAJAN Trei evenimente de exceptie se vor desfasura incepând cu aceasta saptamana