- 18 March 2016 - 26 March 2016
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman POEM BALKANIC Turneu Premiera Romania Ovidiu Lipan Tandarica Marius Preda Anne Ducros
În luna martie, vă invităm la seria de concerte din turneul românesc Poem Balkanic.
Proiect muzical de esență multiculturală, Poem Balkanic reunește un percuționist și un baterist de excepție, ce interpretează la diferite instrumente - țambal, vibrafon, acordeon, vioară, pian, nai, chitară - muzică cu accente arhaice, accesibilă unui public universal.
Formula de bază a proiectului este compusă din Ovidiu Lipan Țăndărică și Marius Preda, cărora li se alătură Anne Ducros, una dintre cele mai apreciate si premiate cântărețe de jazz din Franța, supranumită de critica de specialitate „the white Ella".
Maniera de interpretare și improvizația creatoare a fiecărui act artistic în parte fac din Poem Balkanic un spectacol muzical unic și irepetabil, proaspăt și inedit la fiecare reprezentație.
Pe Ovidiu Lipan și Marius Preda i-a adus împreună în acest proiect inedit fascinația profundă pentru muzică. Unul dintre ei a învățat să meargă sprijinindu-se de instrumentele muzicale din casă, iar celălalt a primit cadou la vârsta de patru ani un țambal, fiind vrăjit de sunetul lui. Aceste întâlniri foarte timpurii cu instrumentele muzicale aveau să le marcheze destinele, unul dintre ei devenind cel mai tânăr baterist al generației sale și cel mai important percuționist român, iar celălalt integrând pentru prima dată un sunet de țambal în componența unui proiect de muzică de jazz. Ambii sunt în egală măsură virtuozi și dăruiți cu un imens talent. Au străbătut lumea îmbogățindu-și stilul, rafinându-și percepțiile și interpretarea, perfecționându-se continuu. Și-au dobândit statutul de cetățeni ai lumii, compun și cântă o formă universală de muzică: de la clasică la world jazz, de la bossa-nova la muzică-tribut, într-o formă unică de intrepretare.
„Aceasta este o întâlnire karmică ce se întâmplă o dată la 2000 de ani. Este o întâlnire care ne-a suprins și pe noi, pentru că am văzut unul în celălalt reflexiile peste timp ale propriului eu. Noi am găsit unul în celălalt sufletul-pereche muzical." (Ovidiu Lipan Țăndărică)
Concertele Poem Balkanic din cadrul turneului românesc:
* 18 martie, Berăria Valhalla - Bacău
* 19 martie, Club No Limit - Buzău
* 24 martie, Deane's Pub - Brașov
* 25 martie, Hanu Ancuței - Tupilați, Neamț
* 26 martie, Club Phoenix - Constanța
Biletele vor fi puse în vânzare la sediul cluburilor partenere.
OVIDIU LIPAN ȚĂNDĂRICĂ // baterie și percuție
Numele Ovidiu Lipan Țăndărică este legat de două dintre cele mai importante trupe rock românești: Roșu și Negru și Phoenix. În 2014, a creat, alături de Mircea Baniciu și Josef Kappl, proiectul Pasărea Rock. În cei 50 de ani de activitate, a elaborat proiecte - pe lângă cele desfășurate alături de foștii colegi din Phoenix - cu Gheorghe Zamfir, Grigore Leşe, Marius Mihalache, Stelu Enache sau Rona Hartner, a fost decorat de către doi președinți ai României (Meritul Cultural în Grad de Cavaler, acordat în 2004 de către Președintele Ion Iliescu, Meritul Cultural în Grad de Ofițer, în 2007 - acordat de Președintele Traian Băsescu), iar în 2003 Ministerul Culturii și Cultelor i-a acordat Premiul de Excelență pentru întreaga activitate. În 2013, în cadrul Galei „Stele Românești", care i-a fost dedicată, Primăria Municipiului București i-a acordat diploma In Honoris pentru remarcabila contribuție adusă vieții cetății Bucureștilor. În 2014, a fost învestit cu tiltul de Ambasador Onorific al Turismului Românesc.
De-a lungul anilor, Ovidiu Lipan Țăndărică a elaborat proiecte - pe lângă cele desfășurate alături de foștii colegi din Phoenix - avându-i ca parteneri pe Rona Hartner, Fanfara Zece Prăjini, Stelu Enache sau Oana Pellea. Cu Fanfara Zece Prăjini cântă din 1999, iar Stelu Enache și Rona Hartner sunt colaboratorii săi principali.
MARIUS PREDA // țambal, vibrafon, acordeon, vioară, pian, nai, chitară
În urmă cu mulți ani, un tânăr român venea în Olanda să-și îndeplinească visul. A absolvit Magna Cum Laude secția de Jazz a Conservatorului Regal din Haga, a concertat pe marile scene ale lumii, a avut colaborări prestigioase cu mari muzicieni, precum inegalabilul compozitor Vladimir Cosma, renumitul Arturo Sandoval (de zece ori câștigător al Premiilor Grammy), Gheorghe Zamfir, André Rieu, Flairck, Rosenberg Trio, Decebal Bădilă, Philip Catherine, Nolwen Leroy (participantă a concursului „Francezii au Talent"), Richard Sanderson (interpretul coloanei sonore a filmului „La Boum"), Anne Ducros (interpreta-simbol a jazzului franțuzesc), Didier Lockwood (violonist de excepție), John Patitucci, Andreas Oberg, Dave Kikoski, Leonid Ptashka, Lewis Nesh sau Nicolae Pîrvu.
ANNE DUCROS www.anneducros.com
A studiat canto clasic la Conservatorul de Muzică din Boulogne-sur-Mer și, ulterior, muzică barocă. În 1989 își formează propriul quartet de jazz cu care câștigă premii la festivaluri naționale și internaționale și lansează primul album din cele șapte ale carierei. In următorii 10 ani, a cântat în toată lumea fiind acompaniată de muzicieni precum Chick Corea, Jacky Terrasson sau Kenny Barron, Michel Petrucciani, Didier Lockwood, Michel Legrand, Ray Brown, Ted Curson, Jacky Terrasson, Eric Lelann, Stefano Di Batista. A susținut concerte în Franța, Austria, Germania, Italia, Elveția, Belgia, Portugalia, Finlanda, Cehia, dar și în SUA, Japonia, Rusia sau Dubai.
Participă la marile festivaluri de jazz de la Nisa, Montreaux, Barcelona, Ismir sau Montreal. În 1992-1993, predă jazz vocal la școala de jazz ARPEJ din Paris, iar din 1994 este managerul Prelude - prima școală din Paris dedicată jazzului vocal.
În 2001, înaintea lansării albumului Purple Songs, alături de Gordon Beck, Sal la Rocca, Bruno Castellucci și Didier Lockwood, Anne Ducros primește premiul Billie Holiday al Academiei Franceze de Jazz.
Albumul său Piano, piano din 2006 conține standarde de jazz interpretate alături de celebri pianiști Chick Corea, Enrico Pieranunzi, René Urtreger și Benoît de Mesmay și marchează apogeul carierei artistice a cântăreței.
În 2010, după lansarea albumului Ella... my dear - un omagiu adus Ellei Fitzgerald, criticii au numit-o "the white Ella".
Despre albumul Either Way (from Marilyn to Ella),lansat în 2013, Jack Goodstein, de la publicația americană Seattle P.l., a spus: „Este probabil cel mai bun album al unui vocalist de jazz pe care l-am ascultat în acest an și, cu siguranță, cel mai interesant".
A primit numeroase premii și a fost nominalizată la categoria cea mai bună artistă la Globurile de Cristal din 2010. În 2013, a primit gradul de Cavaler al Ordinului Național de Merit al Ministerului Culturii din Franța.
Discografie: EITHER WAY, Naïve 2013 / ELLA...MY DEAR, Plus Loin Music 2010 / URBAN TRIBE, Dreyfus Jazz 2007 / PIANO, PIANO, Dreyfus Jazz 2005 / CLOSE YOUR EYES, Dreyfus Jazz 2003 / PURPLE SONGS, Dreyfus Jazz 2001 / DON'T YOU TAKE A CHANCE, JTB Prod.& Media 7 1989
Parteneri: Institutul Cultural Român, Hotel IBIS
Parteneri media: 1Music Channel, SmartFM, mariustuca.ro, 24 FUN, Bestmusic.ro, Getlokal.ro, orasulm.eu, urban.ro, Maximum Rock, Infomusic, Definite Rock, Jurnal Rock, iConcert.ro, Vision Media Plus.
Management by Revolver cu sprijinul ASIS Mapamond.