- 2 November 2021
- Etichete Icr Icr new york Norman manea
Institutul Cultural Român din New York și Ambasada României în Statele Unite organizează vineri, 5 noiembrie 2021, un eveniment special, în onoarea prozatorului și eseistului Norman Manea, unul dintre cei mai cunoscuți autori români la nivel mondial și supraviețuitor al Holocaustului, pentru a celebra cariera de peste cinci decenii și reușitele literare deosebite ale acestui important scriitor și intelectual public, precum și rolul său excepțional în întărirea relațiilor culturale româno-americane. Evenimentul cuprinde o conferință susținută de profesorul Claudiu Turcuș de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, autorul lucrării „Estetica lui Norman Manea” și vernisajul expoziției „Norman Manea – A Life in Pictures”/„Norman Manea – O viață în imagini”, cu fotografii de familie inedite și instantanee ce surprind parcursul literar și personal al autorului.
În deschidere vor lua cuvântul dl. Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington, și dl. Dorian Branea, directorul ICR New York. Cu această ocazie, ca un moment distinct al serii, sala principală a reprezentanței din New York va primi numele „Norman Manea”.
„Norman Manea este nu doar unul dintre scriitorii noștri cei mai străluciți, a cărui operă impresionantă, scrisă aproape exclusiv în românește chiar și după lungi ani de exil, a cunoscut un succes internațional uriaș, ci și o voce influentă și respectată în dezbaterile cele mai importante ale lumii de azi. Prin acest eveniment, onorăm un mare ambasador al culturii române în Statele Unite, un martor înțelept și atent al istoriei, care pulsează în opera sa diversă în toate înfățișările ei tragice și sublime, și nu mai puțin un om de o bunătate și o generozitate ce aparțin doar spiritelor înalte.” – Andrei Muraru, ambasador al României în Statele Unite.
„Norman Manea e admirabil în multe privințe: ca scriitor a cărui literatură a putut într-adevăr să schimbe vieți și pe care confrați încă și mai celebri l-au considerat nu numai un egal, ci și un prieten, ca o mare conștiință a tragicului secol XX, pledând în numele victimelor inocente pentru recuperarea memoriei ocultate și a adevărului interzis, precum și ca personalitate-punte, care leagă, prin dubla sa apartenență, ca puțin alții, culturile română și americană.” – Dorian Branea, director ICR New York.
Norman Manea (n. 1936) este unul dintre cei mai apreciați prozatori și eseiști români, profesor de literatură europeană și „writer in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 și până în 1986, când a plecat din țară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii și Educației Socialiste). După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 30 de limbi, cărțile sale fiind elogios recenzate. Volumele publicate în SUA au figurat în selecția celor mai importante apariții editoriale din The New York Times. În 1992 a primit Bursa Guggenheim și Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Națională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincției de „Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internațional de literatură Nonino pentru „Opera omnia” , iar în 2006, Premiul Médicis Etranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2010 a primit distincția „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar în 2011 a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs și a fost ales membru de onoare al Royal Society of Literature. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Național pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l‑a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN‑ul românesc și edituri străine au reiterat propunerea. În 2016 a primit Marele Premiu pentru Literatură în limbile romanice al Târgului Internațional de Carte de la Guadalajara, Mexic. În același an a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer de către președintele României.
Cărțile sale sunt publicate de Polirom, în seria de autor consacrată, Norman Manea fiind unul dintre cei mai îndrăgiți autori din portofoliul editurii. Lansată de Polirom în anul 2008, Seria de autor Norman Manea cuprinde 19 titluri:Întoarcerea huliganului, Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici, Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow – Un proiect Words & Images, Vorbind pietrei, Atrium, Variante la un autoportret, Vizuina, Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian, Plicul negru, Anii de ucenicie ai lui August Prostul, Fericirea obligatorie, Captivi, Cartea fiului, Zilele şi jocul, Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul, Plicuri şi portrete, Laptele negru, Pe contur, Umbra exilată.
Cărțile sale disponibile în limba engleză: October Eight O’Clock (proză scurtă, 1992), On Clowns: The Dictator and the Artist (eseuri, 1992), Compulsory Happiness(povestiri, 1993), The Black Envelope (roman, 1995), The Lair (roman, 2012), The Fifth Impossibility (eseuri, 2012), The Hooligan’s Return (roman, 2003; ediția a II-a, 2013), Settling My Accounts Before I Go Away. An Interview with Saul Bellow (2013), Paradise Found: An Interview with Hannes Stein(2013), Captives (2015).