- 24 February 2022
- Etichete ICR Lisabona Constantin Adrian Grigore ESMAE
Constantin Adrian Grigore, dirijorul orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, va fi prezent în perioada 21-26 februarie 2022, la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului (Escola Superior de Música e Artes do Espetáculo - ESMAE) din Porto, unde va susține un workshop și două concerte cu orchestra studenților instituției.
ESMAE invită în fiecare an un dirijor de prestigiu pentru un workshop cu studenții. În 2022, cu sprijinul ICR Lisabona și al pianistul Constantin Sandu (directorul Departamentului de Muzică al instituției), maestrul Constantin Adrian Grigore a fost invitat să lucreze timp de o săptămână cu studenții care compun orchestra instituției, pentru pregătirea a două concerte pentru public. Concertele vor avea loc pe scena Teatrului „Helena Sá e Costa” din Porto (aflat în administrarea ESMAE), pe 25 februarie la ora 21:30 și pe 26 februarie, la ora 18:30. Solistă a concertului va fi tânăra pianistă Sofia Rodrigues, studentă în cadrul instituției. În program se vor afla Concertul pentru Pian și Orchestră de Serghei Prokofiev și Rapsodia No. 1 de George Enescu.
Invitația din partea ESMAE vine în urma succesului concertului susținut de dirijor în data de 28 mai 2021, în Marele Auditoriu al Mânăstirii São Francisco, împreună cu Orquestra Clássica do Centro din Coimbra și pianistul român Jeffery Macsim, la care Institutul Cultural Român de la Lisabona a avut o importantă contribuție.
Constantin Adrian Grigore a participat la diverse cursuri de dirijat, precum „Malaga Philharmonic Masterclass” (Malaga 2017 – prof. Manuel Hernandez Silva), „Weimar Meisterkurse” (Weimar 2016 – prof. Nicolas Pasquet), „International Masterclass for Orchestral Conducting and Phenomenology of Music” (Craiova 2012 – prof. Konrad von Abel), „Wiener Meisterkurse” (Viena 2008 – prof. Salvador Mas Conde), „The Roads of Romanticism” (Varșovia 2006) și a participat la cursuri susținute de Jorma Panula, Jin Wang sau Mark Stringer. A susţinut concerte la pupitrul unor orchestre importante, atât din ţară (Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Națională Radio, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași) cât şi de peste hotare (Polonia – Orchestra de Cameră „R-20” din Wroclaw, Filarmonica din Kielce, Filarmonica din Rzeszow, Filarmonica din Zabrze, Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova sau Filarmonica „Serghei Lunchevici” din Chișinău). Din 2009 este invitat să susțină concerte la fiecare ediție a Festivalului Internațional George Enescu. De asemenea, este unul din membrii fondatori și dirijorul orchestrei „Camerata Regală”, cu care a susținut numeroase concerte în România, dar și în Albania, Republica Moldova, Germania și Polonia. A colaborat cu soliști de renume ai scenei muzicale precum Gabriel Croitoru, Nicolae Licareț, Rebekka Hartmann, Aura Twarowska, Teodor Ilincăi, Irina Iordachescu, Sergi Gimenez Carreras, Katarzyna Dondalska, Ștefan Ignat, Ana Maria Donose, Cristina Anghelescu, Ioana Cristina Goicea, Josu de Solaun, Dana Borșan, Raluca Ouatu, Zlatomir Fung, Wictor Kociuban, Piotr Banasic, Alessandro Safina sau Corul Național de Cameră Madrigal „Marin Constantin”.