- 27 April 2022
- Etichete ICR ISTANBUL CULOAREA ZILEI ARTISTI PLASTICI
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul va desfășura, pe platformele online, un proiect cultural de promovare a mai multor artiști plastici contemporani, care își vor prezenta activitatea artistică și vor vorbi despre viziunea lor în artă, inserând detalii despre operele personale. Filmările realizate au avut loc în atelierele artiștilor și au menirea de a pune în valoare cultura vizuală românească contemporană a unora dintre cei mai cunoscuți artisti plastici ai momentului.
Programul va fi următorul: 27 aprilie - Mirela Trăistaru; 2 mai - Anca Boeriu; 9 mai – Mureșan Vasile/ Murivale; 16 mai - Ștefan Pelmuș; 23 mai – Eugen Raportoru; 30 mai - Aurel Tar; 6 iunie - Constantin Pacea.
Mirela Trăistaru a studiat la Academia de Arte Vizuale „Ioan Andreescu”, din Cluj-Napoca și este doctor în arte vizuale. A realizat 65 de expoziții personale, în România și în străinătate, și a participat la peste 120 de expoziții colective organizate în peste 24 de țări. A participiat la bienalele de artă din Lyon, Beijing și Cairo. În anul 2005 obține Premiu special - Arte & Arta Foundation – București. În 2012 apare în „Top 100 cei mai valoroși pictori români”, realizat de Revista „Capital”. În 2015 câștigă Premiu pentru Pictură – „Arte în București” acordat de Uniunea Artiștilor Plastici, iar în anul 2018 i se acordă mențiunea în cadrul Bursei Brâncuși cu „Desenul post Brâncuși”, în Târgu-Jiu, România.
Anca Boeriu a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București și este doctor în arte vizuale. În prezent, este lector universitar la secția Grafică a Universității Naţionale de Arte. A vernisat peste 22 de expoziții personale, în România și în străinătate, participând și la nenumărate expoziții de grup. Premii obținute: Premiul pentru Curatoriat al Uniunii Artiștilor Plastici (2017), Premiul pentru Grafică, Arte în București (2013), Premiul pentru Grafică Concursul Internațional ,,Eminesciana” (2013), Premiul Clubului Rotary la Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu” din Buzău, Premiul I la Bienala Internațională de Gravură din Târgoviște (2011).
Vasile Mureșan (Murivale) a studiat la Academia de Arte „Luceafărul" din București – specializarea pictură, susținându-și licența la Universitatea de Artă București. A vernisat expoziții personale dar și de grup, în țară și străinătate. Televiziunea națională (TVR) a realizat de-a lungul anilor mai multe filme documentare despre creația sa. Premii obținute: Premiul Ministerului Culturii (1992); Premiul juriului la Bienala de Artă de la Beauge (2001); Marele Premiu la Festivalul Național de Film (2003); Premiu Uniunii Artiștilor Plastici pentru performance și ambient (2005); Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România - Filiala București pe anul 2013.
Ștefan Pelmuș a absolvit Academia de Arte „Nicoale Grigorescu” din București, promoția 1972. Din anul 1980 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar lucrările sale pot fi găsite în colecții private și de stat din România, Franța, Germania, Elveția, Israel, SUA, Canada, Austria, Chile, Brazilia, Marea Britanie și Belgia. Premii obținute: Premiul I la Bienala de Arta Gh.Pătrașcu din Târgoviște (1994), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru pictură, București (1995), Premiul Bienalei de Artă, Fundația Soleil de L'Est, Tours, Franța (2002), Premiul Muzeului de Artă din Chișinău (2003).
Eugen Raportoru a studiat la Universitatea Națională de Arte din București și este, din 2010, membru al Uniunii Artiștilor din România. A avut nenumărate expoziții de grup și expoziții personale atât în țară, cât și în Germania, Anglia, Suedia, Italia În anul 2011, a câștigat Premiul pentru pictură al Uniunii Naționale a Artiștilor Plastici pentru Expoziția de Artă „București”.
Aurel Tar a studiat la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca (promoția 1997). Începând cu anul 2000 este un artist vizual activ în București, unde a participat la expoziții personale și proiecte de grup. De asemenea, a participat la expoziții de artă organizate în Germania, Rusia, Israel, Turcia.
Constantin Pacea a studiat la Institutul de Arte Plastice din București, promoția 1981. În decursul timpului, a realizat expoziții personale și colective, atât în țară cât și în străinătate (Germania, USA, Franța, Suedia). În 2014, Muzeul Național al Țăranului Român organziează expoziția „Constantın Pacea – O Retrospectivă”. Tot în anul 2014, la editura Noi Media Print îi apare albumul „Constantin Pacea. O retrospectivă posibilă”.
„Culoarea Zilei” este un proiect cultural având ca scop promovarea în spațiul turcesc a artei contemporane românești și a unor artişti români recunoscuți atât pe plan național, cât și internațional.