Concert BEGA BLUES BAND la IndiebyNight

Marţi, 28 aprilie 2009, orele 23:00, CABARET MAXIME - BEGA BLUES BAND (România) - blues şi jazz, Nopţi INDIELISBOA 2009. Intrarea liberă
În afară de cele trei filme selecţionate pentru a şasea ediţie a festivalului de film IndieLisboa, Institutul Cultural Român de la Lisabona va fi prezent şi în cadrul programului muzical IndiebyNight 2009, cu un concert al formaţiei Bega Blues Band, care va avea loc marţi, 28 aprilie, la Cabaret Maxime, la orele 23:00.

Bega Blues Band, cea mai longevivă trupă de blues din România, a luat fiinţă în 1983. Având ca pilon personalitatea lui Bela Kamocsa – fondator şi basist al legendarei formaţii Phoenix – BBB concertează cu regularitate în urbea natală, Timişoara, şi este frecvent invitată în străinătate (inclusiv sub egida ICR).

Pe lângă Kamocsa (ghitară, ghitară bas, voce, percuţie, compozitor, textier), ceilalţi doi componenţi de bază ai grupului sunt Johnny Bota (vioară, contrabas, bas electric, voce, percuţie, compozitor, aranjamente muzicale, texte) şi Lică Dolga (baterie). În afara de cei trei membri ai trupei, Bega Blues Band obişnuieşte să aibă in concertele sale câte un invitat special, iar la concertul de la Lisabona acesta va fi tânărul şi talentatul saxofonist Lucian Nagy.

Trupa a susţinut numeroase spectacole în România, Germania, Franţa, Olanda, Austria, Ungaria, Serbia, Croaţia, Polonia, în compania unor mari nume ale genului, precum Keith Emerson, Mike Stern, Chris Farlow, Stanley Jordan, Toots Thielemans, Ten Years After, Nazareth, Eberhard Weber ş.a.

În 1992, BBB a obţinut Premiul de Popularitate la Festivalul Muzical Privas, din Franţa, iar în 2004, Uniunea Compozitorilor din România şi Societatea Română de Radio au acordat BBB Premiul pentru cea mai bună formaţie de blues din România.

http://www.begabluesband.ro/