VIENA. Fotografii surprinse de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific, expuse de artistul Részegh Botond

Expoziţia de fotografie „Coast to Coast” semnată de artistul plastic Részegh Botond va putea fi vizitată, laGaleria Institutului Cultural Român de la Viena, în perioada 22 septembrie – 26 noiembrie. Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 22 septembrie, ora 18.30, în prezenţa artistului. „Coast to Coast” îmbină arta fotografică şi literatura în volumul bilingv cu acelaşi titlu, apărut în 2019, la Gyomai Kner Printing House, care va fi prezentat cu ocazia vernisajului. Proiectul este prezentat în premieră la Viena, Részegh Botond propunând o incursiune în universul fotografiei alb-negru. Expoziţia este organizată de Institutul Cultural Român de la Viena în colaborare cu Ambasada României la Viena.

„Coast to Coast” este rezultatul călătoriei de explorare a teritoriului şi spiritului american, urmărind iniţial pașii lui Jack Kerouac, concretizându-se într-o abordare artistică proprie prin cele 66 de fotografii surprinse de la Oceanul Atlantic (Coney Island) până la Oceanul Pacific (Santa Monica Pier). Dincolo de miza artistică, proiectul plasează spaţiul vizitat într-un format creativ, contemporan, reflexiv şi convingător în atenţia publicului internaţional.

„Fotografiile nu sunt organizate cu acuratețe geografică, doar prima și ultima sunt fixe în această serie. Principalul criteriu de ordonare al imaginilor este atmosfera călătoriei. Și sentimentul intensității. De exemplu, în Europa nimeni nu te întreabă: «te duci spre Est sau Vest?» – te întreabă despre un anumit oraș sau țară; în America am înțeles asta. Majoritatea pozelor sunt făcute din mașină pentru a reda şi a simţi experiența călătoriei. Nu am vrut să realizez o serie de poze sociologice, m-a interesat pur și simplu bucuria călătoriei și (…) câteodată, sentimentul singurătății.” (fragment din albumul de fotografie„Coast to Coast”, Gyomai Kner Printing House, 2019)

Botond Részegh (n. 1977) este artist plastic. Trăiește și lucrează la Miercurea Ciuc şi este reprezentat de Yi Gallery din New York. Începând din 2011 este directorul artistic al galeriei Új Kriterion (Miercurea Ciuc), iar din 2018 este bursier HAA (Hungarian Academy of Arts). Botond Részegh a debutat în 2001 prin expoziţia lucrărilor de diplomă la Universitatea de Arte din Bucureşti, urmând numeroase expoziţii personale dintre care amintim: „Desene dintr-o axă îndepărtată” (Muzeul Colecțiilor de Artă din București, 2021), „Anatomia Războiului” (Palatul Mogoșoaia, 2019), „Loss of Soul” (Muzeul de Artă Timişoara, 2018, Atelier 030202, Bucureşti, 2017 şi Muzeul de Artă Arad, 2016), „Nightfall” (ICR Viena, 2015 şi Tranzit House Cluj Napoca, 2014), VOLTANY, Volta Show (New York, 2014) şi Northeastern University (Boston, SUA, 2010). În 2018 a participat alături de Csaba Pléh la un panel talk în cadrul TEDx Danubia.

Expoziţia „Coast to Coast” poate fi vizitată la sediul Institutului Cultural Român de la Viena în perioada 23 septembrie – 26 noiembrie, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00. Intrarea este liberă.

Pentru participare la vernisaj, confirmați prezența la adresa uawg@rkiwien.at până la data de 20 septembrie 2021. De asemenea, este necesară prezentarea unui certificat de tip 3 G: dovada vaccinării, a vindecării sau a unui test valabil tip PCR sau antigen.