- 7 December 2022
- Etichete ICR Tel Aviv Eunic Marian Coman Noaptea Literaturii europene in Israel
ICR Tel Aviv, în colaborare cu EUNIC Israel, organizează prima ediție a Nopții Literaturii Europene (European Literature Night) care aduce în atenția publicului israelian pe unii dintre cei mai reprezentativi scriitori europeni. Astfel, pe parcursul a 3 nopți, în perioada 13-15 decembrie, are loc o serie de evenimente desfășurate în mai multe locații culturale reprezentative din Tel Aviv-Yaffo, precum Biblioteca Centrală Beit Ariela din Tel Aviv, Teatrul HaSimta din Yaffo și Centrul Cultural Liebling Haus.
Tematica pentru această ediție inaugurală este literatura de science fiction. În completarea lecturilor din autori clasici sau contemporani de SF, manifestările includ și două mini concerte susținute de artiști locali – muziciana Zoe Polanski și formația Ice Hakku – alături de o expoziție de desene realizate de copii israelieni cu tema „Cum va arăta Israelul în 2300?”.
România este prezentă în program cu povestirea Decablat de Marian Coman, a cărei traducere în limba ebraică va fi lecturată de un actor al Teatrului HaSimta, în data de 13 decembrie, începând cu ora 19:00, la Teatrul HaSimta. De asemenea, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) din România, un fragment de aproximativ 20 de minute din filmul românesc SF Misiune spațială Delta (1984, regizat de Călin Cazan și Mircea Toia) cu subtitrări în limba engleză, va fi difuzat în completarea lecturii din autorul român.
Scriitor, editor, jurnalist și scenarist de benzi desenate, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele Nopți albe, zile negre, Testamentul de ciocolată, Teoria flegmei. Apel la mitocănie, Fingers and other fantastic stories, Haiganu, Fluviul Șoaptelor, Furia Oarbă și Omulețul din perete și alte povestiri fantastice, iar textele sale au fost incluse în numeroase antologii. A fost redactor-șef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei, al revistelor Obiectiv Cultural și Nautilus și scenaristul benzilor desenate Harap Alb continuă (HAC!) și Tinerețe fără bătrânețe (TFB). În prezent, este redactor-șef al Armada, imprint al Editurii Nemira dedicat literaturii science-fiction, fantasy și thriller. Marian Coman este membru PEN Club România și Science-Fiction & Fantasy Writers of America (SFWA).
Programul complet al manifestărilor:
- 13 decembrie, începând cu ora 19:00, Teatrul Hasimta (str. Mazal Dagim nr.8, Yaffo) – lectura, în limba ebraică, a următoarelor povestiri: Decablat (de Marian Coman, România), R.A.L.A 2060 (de Laura Chivite, Spania), Meta(de Pavel Bareš, Rep. Cehă), Perry Rhodan 3112: A Castellan for Apsuhol (de Michelle Stern, Germania), Alliance (de Mario Henrique Leiria, Portugalia) și un concert de muzică susținut de artista israeliană Zoe Polanski. La eveniment va fi proiectat și un fragment din primul lungmetraj de science fiction produs în România - Misiune Spațială Delta(1984, regizat de Călin Cazan și Mircea Toia) cu subtitrări în limba engleză.
- 14 decembrie, începând cu ora 19:00, Liebling House (str. Idelson nr. 29, Tel Aviv) – lectura, în limba ebraică, a următoarelor povestiri: Wild Acropolis (de Nikos Mandis, Grecia), Eighteen Thousand Gigabyte (de Andreas Gruber, Austria), The Biotanists (de Anne-Sophie Devriese, Belgia), The Anomaly (de Hervé Le Tellier, Franța) și un concert de muzică susținut de formația Ice Hokku (Israel). Totodată, va fi proiectată animația ”Bringing Solaris to
Jerusalem”, inspirată din opera lui Stanislav Lev.
- 15 decembrie, începând cu ora 19:00, Beit Ariela (bd. Sha'ul HaMelech nr. 25, Tel Aviv) – lectura, în limba ebraică, a următoarelor povestiri: Memory of Water (de Emmi Itäranta, Finlanda), The Lying Weather Report (de Krystyna Chodorowska, Polonia), “In fronte scritto” in Vizio di forma, Einaudi 1971, 1987 (de Primo Levi, Italia), The Seventh Continent (de Michal Hvorecký, Slovacia), alături de un panel de discuție format din Shimon
Adaf (poet israelian), Michal Hvorecky (autor slovac) și Ofri Ilany (jurnalist israelian). La eveniment, va fi proiectată animația Pandas (Cehia). De asemenea, Beit Ariela găzduiește expoziția de desene realizate de liceeni din Tel Aviv pe tema „Cum va arăta Israelul în 2300?”.
* Înainte de fiecare lectură, va fi proiectat un scurt videoclip, realizat în limba engleză, al autorului/-oarei.