Proiecții hibrid la Festivalul Filmului European de la Lima

Cea de-a 33-a ediție a Festivalului de Film European de la Lima se desfășoară în perioada 22-30 iunie 2021. Ediția actuală este prezidată de Portugalia, sub egida EUNIC Perú, în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene și Cineuropa, portalul pentru promovarea cinematografiei europene. Festivalul este cel mai important eveniment cinematografic organizat în acest an în Perú. Sunt prezentate 34 de filme artistice, documentare și filme de animație din toate țările europene atât în mediul online cât și în câteva locații fizice în diferite zone ale orașului, cum ar fi: Santuario Patriótico Reducto N°2 - Miraflores, Autocinema Cineviajeros Open Plaza La Marina - San Miguel, La Ermita – Barranco, Museo de Arte Contemporáneo de Lima (MAC Lima) – Barranco.

Festivalul cuprinde și o secțiune CINELABS de ateliere, mese rotunde, întîlniri cu regizori, producători și alți profesioniști din zona cinematografiei latinoamericane și peruane. Accesul publicului în cadrul festivalului este gratuit.

Ambasada României în Republica Peru, reprezentantul ICR în clusterul EUNIC Peru, va participa la ediția de anul acesta cu două filme: Lemonade/Luna de miere (2018), r. Ioana Uricaru, și documentarul Acasă, My Home (2020), r. Radu Ciorniciuc. Cele două filme vor fi prezentate publicului online, în perioada 22-30 iunie 2021. Proiecțiile sunt organizate în format hibrid (pe o platformă virtuală și în aer liber).

Radu Ciorniciuc – Regizor, scenarist, cameraman, producător. În 2012, este membru fondator al Casei Jurnalistului, prima organizație media independentă, axată pe investigații de presă pe termen lung, in mod deosebit pe probleme de drepturile omului și de mediu. A realizat reportaje pentru The Guardian, Al-Jazeera, Channel 4 News, ZDF. Premiat la Premiile Superscrieri (Superscrierea anului 2014), Royal Television Society UK (2014), Amnesty International UK (2014) și Harold Wincott Award for Business Economic and Financial Journalism (2016). În 2014 se mută la Barcelona, de unde revine în 2016 pentru proiectul Acasă, My Home.

Ioana Uricaru – Regizor, scenarist, monteur. Absolventă a Facultății de Biologie, Universitatea București. Master în Biochimie. Absolventă Regia de film la UNATC (1994-1998), unde este colegă cu Cristian Mungiu. În anul 2000 participă la un atelier împreună cu Mungiu și decide să rămână în SUA. În 2001 se înscrie la University of Southern California’s School of Cinematic Arts, unde studiază pentru Master of Fine Arts in Film and Television Production, apoi obține Doctorate in Critical Studies. În prezent este Assistant Professor of Film and Media Culture at Middlebury College.

Detalii despre festival: http://www.festivalcineeuropeo.pe/