Vernisaj: 24 aprilie 2018, 18:00, Galleria Accademia di Romania in Roma
Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Ministerul Culturii - Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, Asociația Expose Architecture și Consulatul Onorific al Republicii Italiene la Timișoara au plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției „Manifest pentru Patrimoniu – Timișoara Premium Exposed City”, în 24 aprilie 2018, de la ora 18:00, în Galleria Accademia di Romania in Roma.
Patrimoniul arhitectural românesc este o resursă culturală și identitară foarte generoasă, ce trebuie cultivată și pusă în valoare. Timișoara deține un număr impresionant de clădiri situate în zone istorice protejate sau de protecție (peste 14.000). Starea imobilelor este însă proastă și foarte proastă într-o proporție foarte mare: 90%.
În acest context, o provocare iminentă pentru oraș este titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, prilej pentru care imobilele istorice trebuie pregătite (restaurate) pentru a putea fi admirate la adevarata lor valoare. Totodată, 2018 - Anul European al Patrimoniului Cultural, dă ocazia celor interesați de a aduce în atenția publicului problematici complexe legate de restaurare și posibilitățile de intervenție pe clădirile istorice.
Vă așteptăm la acest eveniment-manifest, de informare și de sensibilizare a opiniei publice cu privire la bogăția valorică a clădirilor istorice din Timișoara și la stadiul precar de conservare al acestora. Scopul expoziției este semnalarea necesității de intervenție imediată și de coagulare a tuturor factorilor de decizie, în acest sens.