Volumul de texte critice ale lui Ştefan I. Neniţescu, unul dintre marii esteticieni ai perioadei interbelice - alături de Tudor Vianu, Alexandru Busuioceanu, Petru Comarnescu ş.a -, cuprinde mici eseuri despre pictori români şi străini, deopotrivă, care, dincolo de cizelura stilistică, surprind prin observaţia scăpărătoare. Articolele sale de tinereţe - din anii '20-'30 - publicate în ziarele vremii: Adevărul, Vremea, Luptătorul, sau în reviste de cultură, ca Ideea Europeană, sunt pline de vervă, presărate cu dialoguri, întrebări şi exclamări, cu glume şi jocuri de cuvinte. Prieten de tinereţe cu pictorul Sabin Popp, s-a dedicat artelor vizuale, urmând cursuri de filozofie şi estetică în Italia, reuşind să-şi costruiască propria concepţie într-un sistem unitar în Istoria artei ca filozofie a istoriei. Consacrat în egală măsură vieţii politice, a fost condamnat de regimul comunist la închisoare pe viaţă. Eliberat, împreună cu ceilalţi deţinuţi, în 1964, a publicat, pînă la sfârşitul vieţii - 1979 -, studii ample, cu caracter memorialistic, în reviste de specialitate şi de cultură, ca Arta Plastică, Arta, Secolul XX etc.
