Simona Cratel - Vreau să fiu câinele tău

Prezentare Simona Cratel

M-am născut într-o sâmbătă toridă de august în București, iar exact, dar exact în momentul în care am venit eu pe lume, a început să plouă. Doctorul i-a sugerat mamei că este un semn divin cum că s-ar fi născut o persoană importantă și i-a cerut să mă numească neapărat Lăcrămioara. De fapt, am aflat de curând, maică-mea nu știe când m-a născut. Urla atât de tare și făcea așa un circ încât i-au făcut un sedativ puternic pentru liniștea spitalului. Când m-am născut eu, sforăia bine-merci și pentru că o știau deja toți, n-au catadicsit să o trezească. Asta se întâmpla în 1972.

Sunt un copil hrănit cu lingurița până la doisprezece ani, când bunică-mea m-a amenințat că mă spune prietenului meu din blocul în care locuiam. Deja eram în Liceul de Artă. Doream să ajung o pictoriță bogată și renumită. După Academia de Artă pe care am făcut-o la secția design pentru a-mi asigura un viitor pragmatic la cererea tatălui meu, am lucrat ca Grafic Designer, Art Director și Web Designer în mare parte pe salarii care-mi permiteau doar supraviețuirea. Când am lucrat pe cont propriu am fost păcălită la bani, deseori nu am fost plătită deloc, deși lucrasem la proiecte grase, așa că m-am hotărât să mă stabilizez într-o slujbă comodă și să nu mai iau inițiative dezastruoase. Flerul în afaceri nu este tocmai punctul meu tare.

La noua slujbă, după doi ani de când ne întâlnisem prima oară, mi s-a pus pata brusc pe colegul care avea birou in spatele meu. El nu s-a opus. Așa m-am măritat cu singurul bărbat care m-a iubit vreodată și am avut noroc cu cel mai frumos băiețel din lume dar și cu o grămadă de cratițe și farfurii care nu se spală singure. Apoi am auzit eu că scriitorii sunt bogați, faimoși, apar la televizor și sunt tratați în general ca niște staruri de cinema și din acest motiv am început să scriu, convinsă că o să dau lovitura de data asta. Până acum, mă pot auto-proclama cea mai bună scriitoare de la mine din cameră și am primit multe premii importante de la cel mai mare fan al meu, cățelușa Pixie. De câte ori îi citesc ceva scris de mine, dă din coadă ca o nebună și vine să-mi mai tragă o limbă peste față.

În rest, țin o rubrică săptămânală pe site-ul cultural LiterNet.ro din 2007, am publicat aici un roman scurt cu titlul Străinii, tradus ulterior şi în ungurește. Pe site-ul literar Equivalences mi-a apărut romanul Podul, precedat de o culegere de povestiri din rubrica de pe LiterNet.

Vreau să fiu câinele tău

De Simona Cratel (http://www.liternet.ro/autor/433/Simona-Cratel.html)

Îi cade cerul în cap când îl vede stând în prag. Poartă o cămaşă cu carouri mici şi mărunte, iar un colţ de cămaşă îi atârnă afară din pantaloni. În braţul stâng, pe care venele stau să plesnească umflate, albastre, ţine geanta cu scule. Încheietura-i groasă susţine o mână mare, de bărbat obişnuit cu munca fizică.El îi ia surpriza şi enervarea drept emoţie la vederea sa. A ştiut el! Simte cum un val de flăcări îi năpădeşte stomacul şi nu tocmai în sensul bun. Gheara aia îl ţine imobilizat până când fata spune cu o voce resemnată:"Intră."Citiţi textul: 

Česká verze: 

http://atelier.liternet.ro/articol/14342/Simona-Cratel-Jarmila-Horakova/Chci-byt-tvym-psem.html 

Versiunea în română: 

http://atelier.liternet.ro/articol/11819/Simona-Cratel/Vreau-sa-fiu-cainele-tau.html

Pagina proiectului pe LiterNet:

http://atelier.liternet.ro/articol/14343/Redactia-LiterNet-Jarmila-Horakova/Spisovatele-z-LiterNetu-v-prekladech-do-cestiny-Scriitori-LiterNet-tradusi-in-ceha.html