În perioada 22-25 octombrie 2009 la Cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti se va desfăşura Retrospectiva Alexandru Tatos, eveniment organizat de Revista Film Menu şi Institutul Francez, cu sprijinul Institutului Cultural Român. 
 Alexandru Tatos a realizat iniţial regia unor piese de teatru. Abia la vârsta de 39 de ani debutează în lungmetraj cu Mere roşii (1976). Încă de la primul film, câştigă un loc important în breasla cineaştilor români contemporani lui. Confirmă valoarea, realizând ulterior câteva lungmetraje excelente, Rătăcire (1978), Duios Anastasia trecea (1979) şi două capodopere, una deja aproape unanim recunoscută ca atare: Secvenţe (1980), cealaltă contestată, Secretul armei...secrete (1988). Retrospectiva Alexandru Tatos va reuni toate aceste filme şi încă alte două (Nebunia lui Pantalone şi Cine are dreptate?). Proiecţiile vor fi urmate de intervenţii ale echipelor de filmare ale tuturor acestor 7 filme programate. În acest fel, organizatorii îşi propun să readucă în atenţia spectatorilor de cinema personalitatea unui cineast dispărut deja de aproape 20 de ani dintre noi, dar care a lăsat în urmă o operă ataşantă, încă prea puţin popularizată de canalele media româneşti.
 http://alexandrutatos.wordpress.com/
PROGRAM
Secretul armei...secrete, România 1988
 proiectat joi 22 octombrie, ora 19.00, în prezenţa echipei de filmare, şi duminică, 25 octombrie, ora 12.00
 scenariu: Alexandru Tatos
 imagine: Vivi Drăgan Vasile
 montaj: Mircea Ciocâltei
 muzică: Horea Moculescu
 cu: Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Carmen Galin, Emilia Dobrin, Mitică Popescu, Horaţiu Mălăele, Adrian Păduraru, Manuela Hărăbor, Coca Bloos, Mihai Gruia Sandu
 Zmeul cel mai Zmeu (Mircea Diaconu) şi Împăratul (Victor Rebengiuc) îşi dispută supremaţia asupra lumii, apelând la tot felul de tertipuri. Venind din două lumi diferite în aparenţă, în fapt supuse aceloraşi nimicnicii, cei doi se confruntă într-o ultimă bătălie apelând la arma secretă pe care o deţin. Lucrurile se complică deoarece fiica împăratului (Manuela Hărăbor) se îndrăgosteşte de un Voinic oarecare (Adrian Păduraru), iar Zmeul cel mai Zmeu îi pune gând rău celui din urmă pentru a o cuceri el pe prinţesă. În această confuzie generală îşi fac simţită prezenţa alţi doi pretendenţi la tronul Împărăţiei Lumii, dar şi la inima prinţesei, Burtă (Mitică Popescu) şi Gâtlej Uscat (Horaţiu Mălăele). „Secretul armei...secrete" este unul dintre cele mai importante musicaluri româneşti, conţinând trimiteri la realitatea imediată, dar şi nuanţe parodice. Aflat la intersecţia unor filme precum „Frankenstein", „Rocky Horror Picture Show", „Jabberwocky" sau „Dr. Strangelove", „Secretul" lui Alexandru Tatos se adresează atât copiilor, cât şi oamenilor mari, reuşind să vorbească pe înţelesul tuturor cu o candoare şi o înţelepciune greu de găsit în alte producţii ale istoriei cinematografiei noastre.
Duios Anastasia trecea, România, 1979
 proiectat vineri 23 octombrie, ora 17.00, în prezenţa echipei de filmare, şi sâmbătă, 24 octombrie, ora 16.00
 scenariu: Dumitru Radu Popescu
 imagine: Florin Mihăilescu
 sunet: Horea Murgu
 cu: Amza Pellea, Anda Onesa 
 Vara anului 1944: într-un sat pe malul Dunării, la graniţa cu Iugoslavia, ecourile războiului abia dacă se aud. Dar dincolo de aparenta linişte, lupta partizanilor români şi iugoslavi împotriva armatelor hitleriste este pe viaţă şi pe moarte. Orice partizan prins trebuie omorât, iar cadavrul său trebuie să zacă neîngropat pe uliţă drept exemplu. Primarul satului veghează ca această dispoziţie dată de nemţi să nu fie încălcată. Tânăra învăţătoare Anastasia ştie că mai presus de orice se află datina şi că mortul trebuie îngropat creştineşte, chiar dacă pentru asta ea trebuie să plătească cu viaţa.
Mere roşii, România, 1976
 proiectat vineri 23 octombrie, ora 19.00, în prezenţa echipei de filmare, şi sâmbătă, 24 octombrie, ora 16.00 
 scenariu: Ion Băieşu
 imagine: Florin Mihăilescu
 montaj: Yolanda Mîntulescu
 sunet: Horea Murgu
 cu: Mircea Diaconu, Emilia Dobrin, Carmen Galin, Ernest Maftei, Florin Zamfirescu, Angela Stoenescu
 Într-un oraş de provincie, medicul Mitică, interpretat de Mircea Diaconu, încearcă să-şi practice meseria, cu intransigenţa caracteristică tinerilor, într-o lume uneori coruptă şi, de prea multe ori, laşă. În urma morţii unui pacient de-al său, viaţa i se complică, riscând să ia o turnură nefericită. „Mere roşii" a fost scris de Ion Băieşu, care avea să reia personajele şi situaţiile de aici în scenariul „Balanţa", regizat în anii '90 de Lucian Pintilie.
Nebunia lui Pantalone, România, 1971 (teatru tv)
 proiectat sâmbătă 24 octombrie ora 12.00, şi duminică 25 octombrie ora 14.00, în prezenţa echipei de filmare
 cu: Florian Pittiş, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Ileana Cernat
 În atmosfera Veneţiei secolului al XVI-lea sunt reconstituite în spirit modern elementele caracteristice teatrului Commedia dell'arte: ritm, vervă, dezinvoltură, travestiuri, situaţii comice. Personajele tradiţionale acestui gen de teatru sunt delicioase pentru că ele sunt interpretate de nume mari ale comediei româneşti. Actorii sunt acrobaţi, cântăreţi, clovni, mimi. Avarul Pantalone este ţinta preferată a păcălelilor lui Arlechino şi a Colombinei, a lui Brighella şi a tuturor celor din jurul lui, iar situaţiile comice născocite de ei stârnesc hohote de râs. „Nebunia lui Pantalone" reprezintă un prim pas în cariera lui Tatos spre realizarea unui film numit „Secretul armei...secrete". Se adresează şi copiilor.
Rătăcire, România, 1978
 proiectat sâmbătă 24 octombrie, ora 18.00, în prezenţa echipei de filmare
 scenariu: Ion Băieşu
 imagine: Florin Mihăilescu
 sunet: Horea Murgu
 cu: Ioana Pavelescu, Gina Patrichi, Ion Besoiu, Dan Nuţu, Silvia Popovici, Emilia Dobrin
 Ioana Pavelescu interpretează rolul unei tinere care renunţă la viaţa ei de până atunci, incluzându-l aici şi pe iubitul chipeş interpretat de Dan Nuţu, pentru a-şi căuta fericirea într-o societate liberă. Ajunsă în Germania, aceasta, după o perioadă euforică, începe să-şi regrete vechea viaţă, nereuşind să se adapteze noii culturi în care intrase. „Rătăcire" este cel mai direct film al lui Tatos şi poate fi comparat, fără teama de a greşi, cu recentele realizări ale cineaştilor români.
Cine are dreptate?, România, 1990
 proiectat duminică, 25 octombrie, ora 16.00, în prezenţa echipei de filmare
 scenariu: Paul Everac
 imagine: Vivi Drăgan Vasile
 montaj: Adina Petrescu
 sunet: Horea Murgu, Mihai Popescu
 cu: Oana Pellea, Andrei Ralea, Andrei Finţi
 Avaria produsă într-un mare combinat de pe malul Dunării necesită o anchetă serioasă din partea Ministerului de resort. Alexandru Nedelcu, inspectorul venit pentru această anchetă, trebuie să se descurce cu complicata ţesătură de minciuni, resentimente şi invidii, şi în cele din urmă constată că incriminaţii, inginerul Radu Zimniceanu, fostul său coleg de studii, şi inginera Lidia Dumitru nu sunt vinovaţi. Numai că probitatea lui Nedelcu este la rândul ei pusă la îndoială de către cei interesaţi ca adevărul să nu iasă la lumină şi care au puterea de a influenţa Ministerul să 
 declanşeze o nouă anchetă. Ultimul film realizat de Alexandru Tatos, „Cine are dreptate?" nu a fost definitivat de cineastul român, acesta murind în timpul post-producţiei.
Secvenţe, România, 1982
 proiectat duminică, 25 octombrie, ora 18.00, în prezenţa echipei de filmare 
 scenariu: Alexandru Tatos
 imagine: Florin Mihăilescu
 montaj: Iulia Vincenz
 sunet: Horea Murgu
 cu: Alexandru Tatos, Mircea Diaconu, Geo Barton, Ion Vîlcu, Emilia Dobrin, Dragoş Pâslaru, Florin Mihăilescu, Costică Drăgănescu, Luminiţa Gheorghiu
 Filmul cuprinde trei episoade de sine stătătoare, fiecare prezentând momente diferite din existenţa unei echipe de filmare. În primul episod acţiunea e plasată în ajunul Anului Nou, fiind urmărită îndeosebi existenţa solitară a regizorului interpretat chiar de Alexandru Tatos. În cel de-al doilea episod este înfăţişată o prospecţie a echipei de filmare finalizată prin întâlnirea unui fascinant personaj, un responsabil de restaurant interpretat de Mircea Diaconu. În fine, cel de-al treilea episod surprinde confruntarea unor foşti adversari politici, ajunşi între timp figuranţi în filme de cinema. „Secvenţe" este considerat capodopera lui Alexandru Tatos şi reprezintă un mare reper pentru cinematografia română contemporană. 
 Contact: Andrei Rus, revista Film Menu - 0740 173 761