- 8 November 2012 - 9 November 2012
- Etichete Literatura
Literatură. Festival // Participare românească în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Den poezie” – Ştefan Manasia (România)
8 şi 9 noiembrie, ora 19.00
Programul participării româneşti:
8 noiembrie, ora 19.00 – Lectură internaţională la ICR Praga
Locul desfăşurării: Galeria ICR Praga (Růžová 17, 110 00 Praga 1)
Ştefan Manasia (România), Frosina Naumovska (Macedonia), Radek Fridrich (Cehia). Lectura va avea loc în cehă şi română.
Intrarea liberă.
9 noiembrie, ora 19.00 – Poeţi în Horká vana (Cada fierbinte)
Locul desfăşurării: Clubul Horká vana (Česká 7, 37001 České Budějovice)
Lecturi de autor din operele scriitorilor din Praga, Jindřichův Hradec şi România. Vor citi: scriitorul român Ştefan Manasia, autorii praghezi Alice Prajzentová, Janele z Liků, Petr Pazdera Payne, Vít Janota, Tomáš Čada, Josef Straka şi cei din Jindřichův Hradec, Stanislav Beran a Zdeněk Kasper.
Lectura va avea loc în cehă şi română.
Intrarea liberă.
Ştefan ManasiaM-am născut în 18 mai 1977 la Piteşti, în judeţul Argeş (centrul industriei auto româneşti). Şcoala şi liceul le-am frecventat la Râmnicu-Vâlcea (oraş de pensionari şi – în opinia agenţilor FBI – una din capitalele hackerilor adolescenţi). Între 1996 şi 2002 am urmat cursurile şi masterul în literatură modernă la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (plămînul economico-educaţional al Transilvaniei). Pentru scurtă vreme profesor de ţară, am revenit, în 2003, la Cluj, ca redactor al revistei culturale Tribuna şi autor al volumului de debut Amazon şi alte poeme, socotit, azi, între cele mai influente din cadrul „generaţiei 2000”. În 2008 am publicat cartea micilor invazii (premiul pentru poezie al revistei Manuscriptum), iar în 2011 – motocicleta de lemn (volum pentru care mi s-a conferit premiul „Tînărul scriitor al anului”, de către un juriu al Academiei Române). În 2005 am iniţiat Clubul de Lectură „Nepotu’ lui Thoreau” – pînă în prezent principalul fenomen literar underground din Transilvania. În rest, ca (mai) toţi poeţii veacului XXI, susţin lecturi publice, particip la antologii şi volume colective, semnez petiţii şi editoriale, primesc şi acord, la rîndul meu, premii, diplome. Mă consider, într-un anume fel, legatar testamentar al teatrului grec, al neorealismului (nu doar) cinematografic italian, al beatnicilor, al suprarealismului românesc. Într-un cuvînt: rezidualist (căci post-umanist).
Festivalului Internaţional de Poezie „Den poezie”