filosof şi scriitor
Emil Cioran începe studiul filozofiei la 17 ani, la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu marele filosof român Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Kant, Schopenhauer şi Nietzsche. Încă din tinereţe a demonstrat o înclinaţie deosebită spre agnosticism, apărându-i evidenta „incovenienţa existenţei". În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin. În 1934 apare prima lui carte „Pe culmile disperării", volum distins cu Premiul Comitetului pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Apoi, succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937). Volumul Schimbarea la faţă a României a fost autocenzurat în ediţia a doua apărută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, „pretenţioase şi stupide".
În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabileşte definitiv în Franţa.
Emil Cioran a început prin a fi un gânditor torturat de sentimente şi senzaţii violente. Preocupat de problema morţii şi a suferinţei, este atras de ideea sinuciderii ca idee care ajută supravieţuirii. Tema alienării omului, temă existenţialistă prin excelenţă, este formulată astfel, în 1932, de Cioran: „Să fie oare pentru noi existenţa un exil şi neantul o patrie?" Câteva teme mari străbat opera lui Emil Cioran: contingenţa fiinţei umane, păcatul originar, sensul tragic al istoriei, sfârşitul civilizaţiei, ameninţarea Răului, refuzul consolidării prin credinţă, obsesia absolutului, viaţa ca expresie a exilului metafizic al omului etc.
Aflat în Franţa, în 1957, Emil Cioran îi adresa o scrisoare prietenului Constantin Noica „Despre două tipuri de societate. Scrisoare către un prieten de departe" în care scria: „Din acea ţară care a fost a noastră şi care nu mai e a nimănui stărui, după atâţia ani de tăcere, să-ţi dau amănunte despre preocupările mele cât şi despre lumea minunată în care, îmi spui, am norocul să trăiesc şi să umblu în voie." Pe 1 martie 1960 este dată sentinţa în procesul Noica-Pillat, în care principalele capete de acuzare fuseseră legate de producerea şi răspândirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat („Povestiri despre om", eseu filozofic de Constantin Noica şi „Aşteptând ceasul de apoi", roman al lui Dinu Pillat) şi a scrierilor duşmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia. În „lotul Noica-Pillat" au fost inculpaţi 23 de intelectuali români, toţi primind sentinţe de la 7 până la 25 de ani de temniţă.
„Cioran: comunismul a creat un nou hiat, ca şi creştinismul. Două planete – dinainte şi de după. (…) Soljeniţîn este şi el un produs al lumii comuniste, şi anume al puterii centrale. Un Soljeniţîn bulgar sau român e de neconceput, căci numai din Uniunea Sovietică putea să apară cineva care să-şi ridice cu atâta forţă vocea împotriva acesteia – în orice caz, acest om trebuia să provină de acolo. (...) Comunismul din Franţa este terminat, atât în rândul poporului, cât şi printre intelectuali, pur şi simplu s-a dus. În Germania e mult mai rău. Nu înţelege Germania asta.
16.12.1985, Paris. La întrebarea pe care i-o pun cu privire la diminuarea influenţei comunismului în rândul intelectualilor, Cioran răspunde: moartea lui Sartre. Influenţa acestuia a fost enormă.
Cioran mi-a povestit mult despre România, despre mizeria de acolo, despre faptul paradoxal că acolo se scrie mult despre el, mai ales despre cărţile sale româneşti, de mult epuizate – înfaţă, fotografii uriaşe ale lui Ceauşescu (în reviste)." (fragmente din „Scrisori către Wolfgang Kraus")
Interzis pe pământul României până la căderea regimului comunist, Cioran n-a cunoscut o consacrare internaţională decât într-un târziu. Moare în 1995 la Paris.
Surse:
Emil Cioran, Istorie şi Utopie, Ed. Humanitas, 1992
www.romlit.ro/wolfgang_kraus_despre_emil_cioran
http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Cioran
http://www.cioran.eu/
