A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Artă uUrbană Walk&Talk, organizat de Asociația Anda&Fala – Interpretação Cultural, va avea loc în perioada 5-20 iulie 2019 la Ponta Delgada, Insulele Azore.
La invitația organizatorilor portughezi și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona, România va fi reprezentată de cineasta Diana Vidrașcu, care va prezenta o instalație, obiect-fotografie-sunet, intitulată Timeshores și integrată în circuitul expozițional al festivalului, intitulat Deambulação Identitária (Circuito de Exposições).
Curatoriat de Sérgio Fazenda Rodrigues, circuitul de expoziții Deambulação Identitária reunește proiecte individuale ale artiștilor Andreia Santana, Diana Vidrașcu, Gonçalo Preto, Maria Trabulo, Monica de Miranda, Miguel C. Tavares, José Alberto Gomes și Rita GT. Proiectele, prezentate simultan în mai multe spații din Ponta Delgada, explorează ideea de „identitate“ în relație cu genul, istoria, peisajul, arhitectura, arheologia și alte domenii ale științelor.
Instalația Timeshores va fi vernisată în data de 6 iulie, la SolMar Avenida Center, și va prezenta cercetarea vulcanologiei insulelor Azore, prin sunet, fotografie și film, realizată de Diana Vidrașcu în cadrul unei rezidențe la ediția de anul trecut a festivalului Walk&Talk. În plus, în cadrul ediției 2019, în data de 8 iulie, Diana Vidrașcu va susține o conferință despre Geologie și cinema și va realiza o prezentare ghidată a proiectului său, în data de 9 iulie.
Diana Vidraşcu (1987), director de imagine și regizor de film, a absolvit în 2009 secţia Imagine de film a Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale“ Bucureşti şi masteratul aceleiaşi facultăţi în 2011, cu o lucrare despre „Cinéma Vérité și imaginea filmului realist“. Începând din 2013 s-a stabilit la Paris, unde lucrează la proiecte internaționale de film, reclame și videoclipuri muzicale. Printre aceastea se numără filmele ei ca regizor: Le Silence des sirènes (2019),What Time is Made Of (2017), Gylfaginning (2017), care au fost prezentate în festivaluri ca Berlinale Forum Expanded 2019, IFFR International Film Festival Rotterdam 2019, BFI London Film Festival Experimenta 2017, Camera Obscura San Francisco USA 2017, etc. Având un portofoliu dezvoltat în zona filmului experimental și de artă contemporană, printre colaborările cu artiști internaționali se numără filmele semnate de: Louis Henderson, Emilija Skarnulyte, Julien Crépieux, Ulla von Brandenburg, Peter Snowdon iar în România a lucrat cu Maria Popistașu, Alex Baciu, Radu Muntean.
Walk&Talk este un festival internațional de artă urbană care reușește să transforme anual insula São Miguel într-o scenă privilegiată pentru arta contemporană. Aflat la cea de-a IX-a sa ediție, evenimentul propune o gamă largă de manifestări artistice în spații publice și un program dinamic de expoziții, muzică, performance, dans, laboratoare și rezidențe, ateliere de lucru și întâlniri tematice. Caracterizat, esenţialmente, prin reprezentări artistice stradale, Festivalul Walk&Talk a condus la crearea unei comunităţi artistice în Azore şi a transformat insula São Miguel într-un muzeu deschis de artă contemporană, cu diverse şi prestigioase intervenţii artistice internaţionale.