(Actualizare: 9 martie 2017)
Bursele destinate cercetătorilor străini constau în sprijinul financiar pentru un stagiu de 2 (două) luni, într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări ce dezbate subiecte ce ţin de diverse sfere ale societăţii româneşti. Programul este dedicat perfecţionării academice, vizând atât doctoranzi care lucrează pe o temă românească, pentru pregătirea lucrărilor de doctorat, cât şi cercetători consacraţi. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină, printre altele, recomandarea din partea coordonatorului lucrării de doctorat (după caz).
Numărul de burse acordate anual: 2 (două)
Perioada de şedere: 2 (două) luni
Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia: cercetare şi documentare în domeniile enunţate în cadrul Art. 4, Capitol II din Regulamentul general de acordare a burselor pentru cercetare şi documentare şi a altor forme de sprijin material.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 15 noiembrie 2016
Sumele acordate: 2 000 euro/bursă
Documente necesare
pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):
- formularul de înscriere;
- CV;
- copia după actul de identitate/paşaport;
- un proiect de cercetare;
- 2 (două) scrisori de recomandare (de la coordonatorul lucrării şi de la un alt profesor, de preferinţă un specialist pe tema propusă);
- cópii printate după studiile publicate în ultimii 2 (doi) ani într-o revistă de specialitate recunoscută în domeniul de cercetare ales de către candidat;
- un plan de lucru în perioada pentru care se solicită bursa;
- în cazul doctoranzilor, copii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat.
Documentaţia va fi redactată în limba engleză. Candidatul poate utiliza şi limba română în redactarea proiectului de cercetare, în măsura în care acesta face dovadă că are cunoştinţe avansate de limbă.
http://icr.ro/pagini/programul-de-burse-si-rezidente-sesiunea-2017
Adresa la care se trimit documentele: Institutul Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, 011824 Bucureşti.
Persoana de contact: Cătălin Rogojinaru
_______________________________________________
Actualizare 23 noiembrie: Ca urmare a numărului insuficient de dosare depuse, termenul de înscriere se prelungește până la data de 16.12.2016.
Institutul Cultural Român anunță lansarea unui nou apel la candidatură în cadrul programului de burse destinate cercetătorilor străini - sesiunea 2016-2017, oferind sprijin financiar pentru un stagiu de documentare de trei luni în România. Sunt acordate 4 burse anual, fiecare în valoare de 3 000 euro.
Programul este dedicat perfecţionării academice, vizând atât doctoranzi care lucrează pe o temă românească, pentru pregătirea lucrărilor de doctorat, cât şi cercetători consacraţi. Proiectele care au prioritate în cadrul procedurii de evaluare și selecție trebuie sa vizeze domeniile: științe sociale (istorie, științe politice, relații internaționale, antropologie, sociologie, economie, drept ș.a), management cultural, patrimoniu ș.a.
Data-limită de depunere a dosarului: 15 noiembrie 2016 (data poștei)
Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină:
- formularul de înscriere (icr.ro/pagini/bursele-pentru-cercetatori-straini);
- curriculum vitae;
- copie după actul de identitate/paşaport;
- un proiect de cercetare;
- 2 scrisori de recomandare (de la coordonatorul lucrării şi de la un alt profesor, de preferinţă un specialist pe tema propusă);
- cópii printate după studiile publicate în ultimii 2 ani într-o revistă de specialitate sau pe site-uri recunoscute în domeniul de cercetare ales de către candidat.
- un plan de lucru în perioada pentru care se solicită bursă
- în cazul doctoranzilor, cópii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral acreditat la o universitate acreditată.
Documentaţia va fi redactată în limba engleză. Candidatul poate utiliza şi limba română în redactarea proiectului de cercetare, în măsura în care acesta face dovadă că are cunoştinţe avansate de limbă.
Proiectele care au prioritate în cadrul procedurii de evaluare și selecție trebuie sa vizeze domeniile: științe sociale (istorie, științe politice, relații internaționale, antropologie, sociologie, economie, drept ș.a.), management cultural, patrimoniu ș.a.
Dosarul de candidatură se trimite în format fizic la adresa:
Aleea Alexandru nr.38, sector 1
București, România
Informații suplimentare:
Compartiment BURSE
Direcția Programe Interne
Institutul Cultural Român
Aleea Alexandru, nr.38, sector 1
București, România
E-mail: catalin.rogojinaru@icr.ro