- 8 November 2021
- Etichete Icr Orizonturi culturale italo-române
Numărul din noiembrie al revistei bilingve „Orizonturi culturale italo-române” aduce un omagiu memoriei unei remarcabile doamne a culturii române, Coleta de Sabata, care ne-a părăsit în16 octombrie 2021, la vârsta de 86 de ani. O personalitate polivalentă, om de știință și cultură, profesor emerit doctor inginer, prima femeie din România rector al unui institut tehnic – Universitatea Politehnica Timişoara în perioada 1981-1989 – scriitoare talentată, membră a Uniunii Scriitorilor din România. În 2018 a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Prin cărţile sale, a oferit o excepţională mărturie a emigrației italiene în Banat. Evocările sunt semnate de profesorul universitar Viorica Bălteanu, scriitoare şi traducătoare şi de Ioana Grosaru, preşedintele Asociației Italienilor din România (RO.AS.IT).
Este, de asemenea, evocată personalitatea profesorului Mario Andrea Rigoni, cunoscut scriitor şi critic literar care s-a stins în 15 octombrie 2021, prieten de lungă dată cu Emil Cioran, printr-un interviu realizat cu câţiva ani în urmă de Afrodita Cionchin.
Smaranda Bratu Elian prezintă apoi Săptămâna Limbii Italiene în România, organizată de Institutul Italian de Cultură din Bucureşti şi de Ambasada Italiei, eveniment care a adus anul acesta o fericită schimbare de paradigmă.
Urmează o întâlnire cu galerista Cristina Simion, în interviul realizat de Afrodita Cionchin despre semnificativa expoziţie Jacques Hérold în România, şi cu scriitorul Daniele Mencarelli în dialog cu Irina Ţurcanu.
În Orizonturi filosofice, un interviu cu Tatiana Niculescu despre Nae Ionescu, realizat de Andrea Scarabelli, şi cu părintele Lluis Oviedo, realizat de Tudor Petcu.
În Biblioteca Orizonturi Inedite, o nouă traducere, la 160 de ani de la nașterea celebrului scriitor Italo Svevo, semnată de Mihail Banciu.
În Orizonturi Donna, Monica Negru prezintă o altă personalitate care a rămas un model de femeie şi scriitoare din perioada interbelică, Elena Văcărescu.
În Galeria Orizonturi, revista oferă publicului cele circa 50 de lucrări din expoziția studenților de la secția Foto-Video a Facultății de Arte și Design de la Universitatea de Vest din Timișoara intitulată „IMAGO – Viziuni în tranziție”, la care Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române este partener.
În Orizonturi de Artă continuă remarcabila serie realizată de doamna prof. Otilia Doroteea Borcia, care îl prezintă în acest număr pe unul dintre inițiatorii Renașterii în pictura florentină, cunoscut sub numele de Masaccio (1401-1428). Este apoi prezentat Domenico Gasparri, Ico în artă, un artist social, cum se autodefinește, în pagina îngrijită de artista Marina Socol.
Orizonturile Poetice aduc un nou grupaj de versuri inedite semnate de Delia Bălăican, sub titlul „Geografie de vacanţă”.
În Italienistica Orizonturi, este semnalat volumul bilingv dedicat istoriei limbii italiene de către Antonio Rizzo.
Toate articolele numărului 11/noiembrie 2021al revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni” se pot accesa de la: www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.