
Clusterul EUNIC Varșovia marchează Ziua Europeană a Limbilor printr-o serie de activități menite să popularizeze studierea limbilor europene, dar și apropierea de cultura acestora.
Activitățile vor avea loc la Varșovia, în data de 24 septembrie, sub forma unor cursuri demonstrative de limbă găzduite de Institutul Goethe și Centrul Europa Experience. Lecțiile demonstrative vor avea durata de 45 de minute și se vor desfășura în limbi străine: engleză, estonă, franceză, irlandeză, germană, portugheză, română, slovacă și italiană. Fiecare grup de elevi va participa la două lecții în limbi diferite.
ICR Varșovia va susține participarea Juliei Obrzut la acest eveniment, care va susține două lecții demonstrative de limba română, pe 24 septembrie, de la ora 13:00, la sediul Centrului Europa Experience din Varșovia.
Julia Obrzut, este absolventă de studii poloneze și române la Universitatea Jagiellonă, pasionată de Munții Carpați, fascinată de cultura și limba română. Călătorește des în România, de unde se întoarce cu inspirație pentru materiale didactice și povești despre mituri, legende și obiceiuri românești, pe care le împărtășește publicului pe site-ul „Povești din România”, este implicată activ în viața culturală româno-poloneză, a colaborat în anii trecuți cu Institutul și este un traducător cu experiență.
Participarea la eveniment este posibilă pe bază de invitație.