Universitatea de Vară de restaurare de monumente şi situri, ediţia I

În perioada 21 august – 5 septembrie 2009 va avea loc prima ediţie a Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri - Programul "Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor". Evenimentul este organizat de RPER – Rencontres du Patrimoine Europe - Roumanie, sub inaltul patronaj al Academiei Române. Parteneri: Institutul Cultural Român, ICOMOS, Centrul de studii romane al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Centrul de cercetare IPCTE al Universităţii „Lucian Blaga" Sibiu, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Muzeul „Pamfil Albu" Lupşa, Fundaţia Raţiu Turda, Fundaţia ProPatrimonio, Clubul Montan Apuseni, Asociaţia Alburnus Maior, Asociaţia EcoAssist, Asociaţia Bate Şaua.

Drumurile romane din Tara Moţilor sunt puţin cunoscute şi necartografiate, deşi prin bogăţia de informaţii istorice pe care le poartă şi prin frumuseţea zonelor pe care le traversează, ele merită să fie introduse în turismul cultural şi sportiv, după modelul european. Programul "Pe Drumurile Romane în Ţara Moţilor" al Universităţii de Vară de restaurare de monumente şi situri, ce se va desfăşura în trei ediţii : 2009, 2010, 2011, are ca scop recunoaşterea valorii istorice ale acestor vestigii şi introducerea lor în reţeaua turistică a "Drumurilor Romane" din Europa. Filozofia proiectului este inspirată de Declaraţia ICOMOS de la Quebec din 4 octombrie 2008 de "păstrare a spiritului locului", prin salvgardarea patrimoniului material şi imaterial, mijloc novator şi eficient de contribuşie la dezvoltarea durabilă şi socială în întreaga lume.

În perioada 21 august – 5 septembrie 2009, 20 de studenţi şi doctoranzi participanţi la Program, viitori specialişti şi actori ai politicii de patrimoniu pe modelul european, împreună cu organizatorii, vor parcurge cei aproximativ 100 km de drum roman ce leagă Turda (Potaissa) de Roşia Montana (Alburnus Maior). Pe traseu, se va pregăti marcarea şi cartografierea drumului roman, vor fi inventariate monumentele culturale şi naturale limitrofe. Vor avea loc întâlniri cu locuitorii şi autorităţile comunelor de pe traseu, înregistrându-se problemele sociale şi ecologice ale regiunii.

Programul de seară va fi dedicat cursurilor de specialitate susţinute de cadre didactice din universităţi din România, Franţa şi Italia.
- 22 august 2009, la ora 16.00: Festivitatea de deschidere a Universităţii de Vară va avea loc la sediul din Turda al Fundaţiei Raţiu (Piaţa 1 Decembrie nr. 1, Turda, Judeţul Cluj).
- 4 septembrie 2009, ora 16.00: Festivitatea de închidere a lucrărilor programului şi decernarea certificatelor de participare va avea loc la Casa de cultură din Roşia Montana.

Materialele fotografice şi informaţionale culese în cadrul Programului vor constitui obiectul unui volum editat şi al unei expoziţii la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.

Contact:
rper.romania@yahoo.com
În atenţia :
Conf. univ. dr. Horia Ciugudean, Director UdV RPER 2009, vicepresedinte RPER - Ro
Stefana Bianu, Coordonator UdV RPER 2009, presedinte RPER - Fr
Flaviu Barbacaru, Responsabil imagine UdV RPER 2009, vicepresedinte RPER - Fr