- 28 February 2020
- Etichete ICR ICR Paris Daniel Sandu Un pas in urma Serafimilor Saptamana filmelor de la Paris
Filmul de debut al regizorului Daniel Sandu, „Un pas în urma Serafimilor”, va fi prezentat duminică, 1 martie 2020, ora 17.00, în cadrul celei de a VII-a ediţie a Săptămânii filmului străin (Semaine des cinémas étrangers), un important eveniment tradițional al FICEP (Forumul institutelor culturale străine din Paris), care se va desfăşura în perioada 26 februarie - 4 martie 2020.
Tematica acestei ediții a Săptămânii filmului străin fiind „Primul film” al unui realizator, ICR Paris susţine participarea acest prim lungmetraj al realizatorului Daniel Sandu, foarte bine receptat de public și de critică, premiat întocmai pentru debut în lungmetraj la festivalul de film de la Arras (Franța), cu convingerea că va fi foarte bine primit de publicul participant.
Anul acesta, evenimentul are un nou format, un nou loc de desfășurareși chiar o nouă axă tematică, cu un focus asupra „primelor filme”. O săptămână dedicată descoperirii realizatorilor și realizatorelor emergente, la care participă majoritatea institutelor culturale străine din capitala Franței, care se va derula la cinematograful Cinéma 21, pe rue des Ecoles (în apropiere de Panthéon, inima cartierului Latin al Parisului).
„Un pas în urma Serafimilor”, de Daniel Sandu
2017 / Lung metraj / 150’ / VOSTF
Realizator, scenarist : Daniel Sandu
Muzica : Marius Leftarache
Producător : HI Film Productions
Distribuitor francez: Indie Sales
Cu : Stefan Iancu, Vlad Ivanov, Toto Dumitrescu, Christian Bota, Iulia Alexandra Dinu
Premii obținute: Cel mai bun film, Cel mai bun realizator, Cel mai bun scenariu, Tinere speranțe, Cea mai bună cinematografie, Cel mai bun actor, Cel mai bun actor în rol secundar, Gopo Awards 2018
Daniel Sandu a realizat un film care a avut un mare succes, un film inspirat de amintirile sale de fost seminarist. El povestește parcursul lui Gabriel, un adolescent care visează să devină preot și alege să urmeze cursurile seminarului teologic ortodox, loc în care va descoperi, dezamăgit, un sistem corupt. Daniel Sandu dărâmă astfel un castel închipuit și dezvăluie jocurile de culise din inima Bisericii, de dincolo de altar.